VREM SĂ NE ŢINEM TINERII ÎN ŢARĂ, DAR CE LE OFERIM?
Elevii de la liceele agricole sunt cei de la care aşteptăm generaţia viitoare din agricultură şi cercetare. De la care vom avea pretenţii să ne pună pâinea pe masă. Ei, copiii de la agricol vor o şcoală ca afară, dar la ei în ţară! Cum îi ajutaţi?
Fie că vorbim de apa din sol, de temperaturi cu plus sau cu minus, de ger şi fără ger, de precipitaţii sau de lipsa lor, extremele îşi dovedesc din plin ineficienţa în practica agricolă. De fapt, la ce-or fi bune extremele? Să luăm exemplul unităţilor de învăţământ preuniversitar agricol, actuale licee şi colegii tehnologice, în majoritatea lor. Foste licee agricole, grupuri şcolare etc., denumiri schimbate şi răschimbate după bunul plac al celor care s-au perindat pe la Ministerul educaţiei. Dar, vorba poporului adaptată, conducătorii se schimbă, năravul ba!
Apropos de extreme... am plâns după şcolile profesionale care te scoteau meseriaş cu patalamaua la mână. Erau bune, adaptate vremurilor şi nevoilor de acum 20-30 de ani. Apoi, gata cu profesionala că deh, s-au schimbat timpurile şi nu mai era nevoie de producţie. Consumul e în floare, avocaţi, jurişti, jurnalişti, filozofi de toate naţiile pe bandă rulantă. Şi, ne trezim în ultimii ani că nu mai avem pe cine angaja în agricultură, cercetare, industrie (câtă a mai rămas). Ne trezim că teoria a bătut practica până când aproape nu a mai rămas nimic din ea, că manualele de agricultură n-au mai reuşit să ţină pasul cu tehnologia, că munca e pentru proşti, deh, că e o ruşine cică să stai la coada vacii sau pe câmp, de unde toţi cei cu teoria au pretenţia la o pâine! Şi ştiţi când ne-am trezit? Taman în epoca 4.0 a industrializării, adică era roboţilor, a dronelor, a sistemelor interconectate. Adică agricultura viitorului!
Mai avem vreo 60 de licee agricole, adică şcoli care mai au ceva clase de liceu şi şcoală profesională cu profil agricol. A apărut învăţământul dual, Doamne-ajută, care a adus, în sfârşit, colaborarea cu mediul privat şi asociaţiile profesionale din agricultură. Dar, ce să vezi. Multe din profilurile nu îşi regăsesc corespondentul în nomenclatorul de meserii sau nu sunt adaptate la cerinţele de pe piaţa muncii din zonele în care se găsesc liceele. Sau, mai rău, au căzut guvernanţii într-o altă extremă... Colac peste pupăză au trecut la desfiinţarea claselor de liceu! Oameni buni, specialişti şi angajaţi din Educaţie şi Agricultură, coborâţi puţin în realitatea din teren. Mediul rural, în care se află majoritatea liceelor agricole, nu va răspunde bine în momentul în care dispare singura clasă de liceu cu profil agricol de pe o rază de 50-100 de kilometri! Daţi şcolii profesionale meritul şi rolul care i se cuvine, dar lăsaţi clasele de liceu în pace, mai ales că în sfârşit există solicitări pentru acestea.
Universităţile agronomice vor absolvenţi de licee agricole, care să vină în învăţământul superior cu o bază de cunoştinţe asimilate deja. Cercetarea are nevoie de specialişti ca de aer. Fermierii au nevoie de agricultori şcoliţi şi învăţaţi cu practica. Nu mai spun de firmele din domeniu care acuză lipsa de personal specializat. Şi voi? Voi ce faceţi? N-aţi găsit altceva mai bun de făcut decât să desfiinţaţi clasele de liceu?! Laitmotivul este, bineînţeles, promovabilitatea foarte slabă la bacalaureat. Un examen final neadaptat liceului cu profil agricol, aşa cum ar fi normal. Ministerul Agriculturii şi-a asumat, timid ce-i drept, implicarea în bunul mers al învăţământului preuniversitar agricol. Cel puţin pe hârtie. Declaraţiile sunt puţine şi ambigue iar faptele spre deloc.
Elevii de la liceele agricole sunt cei de la care aşteptăm generaţia viitoare din agricultură şi cercetare. De la care vom avea pretenţii să ne pună pâinea pe masă. Ei, copiii de la agricol vor o şcoală ca afară, dar la ei în ţară! Cum îi ajutaţi?
Elevii de la liceele agricole sunt cei de la care aşteptăm generaţia viitoare din agricultură şi cercetare. De la care vom avea pretenţii să ne pună pâinea pe masă. Ei, copiii de la agricol vor o şcoală ca afară, dar la ei în ţară! Cum îi ajutaţi?
ZIUA LICEELOR AGRICOLE LA AGRIPLANTA - ROMAGROTEC 2019
Eveniment organizat în cadrul proiectului SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL
Eveniment organizat în cadrul proiectului SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL