Licee agricole

14 septembrie 2019

ŞI EU AM ABSOLVIT LICEUL AGRICOL!

ŞI EU AM ABSOLVIT LICEUL AGRICOL!

Şi anume, Liceul agroindustrial nr. 9 din Arad. În 1986. Şi e interesant că acest lucru nu mi s-a părut important sau deosebit. A fost un liceu din Arad pe care l-am absolvit şi apoi urma să dau admitere la facultate...
Lucrurile s-au schimbat însă recent, după ce am participat la unul dintre evenimentele organizate de Fundaţia Revistei Ferma împreună cu Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii de la Voiteg, în cadrul proiectului „Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol”, în luna februarie 2019. Însă nici atunci, acolo, nu am realizat că şi eu sunt absolvent de liceu agricol...
Dar la un timp după acel eveniment, am înţeles pe deplin însemnătatea acestui episod din viaţa mea, şi aici pot şi vreau să mulţumesc publicităţii intense, prin toate mijloacele media, făcută de promotorii acestui generos proiect. Şi de atunci, iată că sunt cel puţin trei luni, îmi tot vine în minte titlul acestui articol şi, mai ales, revin amintiri din timpul liceului. Mi-am spus imediat: ce aş putea eu scrie ca să motivez tinerii de azi să urmeze cursurile unui liceu agricol? Apoi, m-am gândit că dacă scriu doar despre mine şi cum am ajuns eu la un liceu agricol poate fi de folos cititorilor nehotărâţi.
Ce voi face după terminarea liceului?
Eram în clasa a X-a la Liceul industrial din localitatea natală, Chişineu-Criş, când mi-am pus întrebarea ce meserie voi face eu toată viaţa? În nici un caz nu voiam să lucrez într-o uzină, în spaţiu închis. O posibilitate foarte mare era să mă fac tâmplar şi să duc tradiţia familiei mai departe. Tata era tâmplar, la treia generaţie în familia sa. Acasă aveam un mic atelier de tâmplărie şi lucram cu tata diverse: lambriuri din lemn, podele, mobilier şi chiar binale (uşi şi ferestre). Liceu de specialitate era la Arad, însă pentru studii superioare puteam merge doar la Braşov.
Atunci m-am orientat spre meseria mamei. Ea a absolvit şcoala de maiştri zootehnişti de la Turda şi lucra în cadrul Centrului de reproducţie şi selecţie a animalelor din Chişineu-Criş. Liceu agricol era la Arad sau Salonta, iar Facultate de Zootehnie la Timişoara. Şi am hotărât, împreună cu părinţii mei că voi merge la liceul agroindustrial din Arad, începând cu clasa a XI-a. Sigur că pentru părinţi a fost un efort material semnificativ mai mare, pentru care le sunt recunoscător.
Vreau aici să spun că liceul la care am învăţat până în clasa a X-a era un liceu bun, cu dascăli minunaţi. Şi mulţi profesori, inclusiv diriginta mea au încercat să-mi spună că liceul agricol nu este o opţiune bună pentru mine, că aş putea merge la oricare alt liceu renumit din Arad. Ceea ce vreau să spun este că liceul agricol, în general, nu era prea bine văzut ca instituţie de învăţământ preuniversitar nici în acea perioadă. Adică, cum să faci un liceu ca apoi să mergi să lucrezi tot în agricultură? În acea epocă era vorba numai despre industrie şi industrializare. Cred că noi românii, am rămas cu această moştenire de gândire, doar că acum părinţii gândesc despre copiii lor ca aceştia să fie doctori, avocaţi, finanţişti, IT-işti. Să facă meserii “curate”, cu mai puţin efort fizic, şi cu un venit cât mai mare. Cred că şi acum avem acea concepţie că agricultură înseamnă sapă şi/sau furcă şi toate lucrările se fac manual. GREŞIT! Aşa gândesc doar cei care nu au auzit de agricultura de precizie.
Am ales zootehnia. Şi bine am făcut!
Dar, să revin. La liceul din Arad am găsit cadre didactice excepţionale, de la care am învăţat multe, atât la materiile fundamentale, cât şi la cele de specialitate. Îmi aduc cu plăcere aminte de orele de limba română cu prof. Viorica Birea sau cele de chimie cu prof. Ioan Mercea sau biologie cu prof. Ioan Tonţa. O plăcere erau şi orele de fizică cu prof. Livia Viriş care ne povestea despre astrologie. Iar orele de tehnologii de creştere cu ing. Vasile Ciuruş sau dr. Zoltan Nagy erau deosebite. Acolo am făcut cunoştinţă prima dată cu mecanizarea agriculturii, cu ajutorul ing. Gheorghe Ioja. Permisul de conducere a tractorului agricol l-am obţinut conducând tractorul pe străzile Sânnicolaului Mic, acolo unde şcoala avea o fermă didactică. 
Şi ştiţi cum se spune: pofta vine mâncând. Adică văzând şi făcând ceea ce se face în creşterea animalelor îţi pare normal să faci şi tu ce vezi la dascălii tăi. Şi mai ales în producţie. Pentru că la liceul agricol fiind, am făcut practică de specialitate la fermele din jurul Aradului. Mi-au rămas în minte zilele de practică făcute la incubatorul de pe Calea Bodrogului, unde se produceau puicuţe pentru ouă. Acolo erau câteva muncitoare care realizau sexarea puilor prin examinarea cloacei, şi care au fost specializate în Japonia pentru aceasta. Apoi, am participat la depopularea şi repopularea halelor de găini ouătoare, tot la o fermă a avicolă de pe Calea Bodrogului. Dar, cea mai mare plăcere pentru mine a fost în clasa a XII-a când am făcut practica la o fermă de vaci de lapte din Fântânele. Acolo, în fermă, am stat zile întregi, de dimineaţă până seara. Şi am constatat că îmi place creşterea bovinelor. Îmi place să fac curăţenie în adăpost, să dau de mâncare animalelor, să alăptez viţeii, să particip la fătarea vacilor, să mulg. Şi aşa am realizat că vreau să lucrez în sectorul de creştere a taurinelor. Şi iată că azi, mai mult sau mai puţin asta fac. De aceea, îndemn pe copii să exploreze mai multe meserii, prin activităţi practice de voluntariat, pentru a-şi descoperi înclinaţiile şi eventual meseria în care vor lucra în viitor.
În ceea ce priveşte meseria de agricultor aş îndrăzni să spun că este una dintre cele mai cuprinzătoare şi care îţi oferă cele mai mari satisfacţii. Dacă e să vorbim despre dimensiunea şi variabilitatea cunoştinţelor pe care trebuie să le aibă un agricultor gândiţi-vă că el trebuie să fie în primul rând un bun biolog, dar şi un foarte bun tehnolog. Adică trebuie să ştie foarte bine cum funcţionează organismele vii cu care lucrează (plante de cultură sau animale de fermă) dar, în acelaşi timp trebuie să ştie să utilizeze toate celelalte mijloace de producţie tehnologice, începând cu tractorul şi terminând cu robotul de muls sau GPS. Nu cred că există o meserie mai generoasă şi mai atotcuprinzătoare ca meseria de agricultor.
Tinere, câteva motive pentru care îţi propun să mergi la AGRICOL!
Pe scurt aş enumera câteva motive pe care să le luaţi în calcul atunci când vă hotărâţi să urmaţi cursurile unui liceu agricol, să deveniţi fermieri şi, de ce nu, să urmaţi studii superioare în domeniul agriculturii.
• Îţi petreci zilele stând afară. Sigur că de cele mai multe ori peisajele din jurul fermelor sunt mirifice, dar există şi zile cu ploi sau furtuni când nu este o plăcere să stai afară. Şi aici pot să vin cu un exemplu personal. Îmi aduc aminte de o zi de toamnă târzie, în statul Minnesota, SUA, când mă pregăteam să merg acasă. Era ora opt seara, îmi terminasem programul de lucru la viţei, m-am urcat în maşină şi am pornit spre casă. Era frig şi începea să se întunece. Am trecut pe lângă o parcelă de pe care s-a recoltat în acea zi porumbul pentru boabe. Şi am văzut că în mijlocul parcelei era camionul fermierului la care lucram. Am zis că nu e ceva în regulă şi am intrat pe parcelă. Când m-am apropiat l-am văzut pe Roger sub camion. Am coborât şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a zis că s-a spat rulmentul la o roată din faţă şi camionul era plin cu porumb boabe şi încerca să înlocuiască rulmentul pentru a putea duce camionul în fermă. Normal că am stat şi l-am ajutat, deşi nu mi-a cerut acest lucru. Şi aşa am terminat pe la miezul nopţii stând în frig şi burniţă, dar camionul a ajuns cu bine în fermă.
• Poţi să produci ceea ce vrei, sigur ţinând cont şi de cererea de pe piaţă. Nimeni nu te opreşte să cultivi cereale sau să creşti porci.
• Lucrezi pentru tine. Să aibă ferma lui este visul oricărui fermier. Dar pentru acest lucru îţi trebuie să ai şi un spirit antreprenorial. În general fermierii lucrează foarte multe ore pe zi, dar au un orar foarte flexibil. Nu este meseria în care intri la lucru la ora opt dimineaţa şi pleci acasă la ora patru după-amiaza. Dar sunt zile în care petreci în fermă doar patru ore.
• Siguranţa locului de muncă. Fermierii există pentru ca oamenii să aibă de mâncare. Comparaţi acest lucru cu importanţa altor meserii.
• Te joci cu maşinării mari şi complicate. Este plăcut să poţi conduce tractoare şi maşini agricole/zootehnice de ultim răcnet, care pot costa mult peste un autoturism de lux.
• Nu ai un cod de vestimentaţie. Puteţi să vă îmbrăcaţi cum doriţi, doar să ţineţi cont că vă veţi murdări.
• Vei face parte, vreţi nu vreţi, dintr-o comunitate restrânsă şi foarte unită. Fermierii lucrează împreună. Şi faci zilnic târguri cu alţi fermieri. “Împrumută-mi remorca pentru o zi în timpul recoltării şi te voi ajuta să faci curat în padocul de vite”.
• Te menţii în formă. Munca fizică prelungită în aer liber te menţine în formă fizică bună. Nu trebuie să mergi la sală.
• Poţi să îţi aduci animalul favorit la lucru. Nimeni nu te poate opri să iei cu tine câinele preferat.
• Nu trebuie să faci naveta. Fermierii locuiesc de obicei în ferma lor sau foarte aproape. Nu trebuie să stai în trafic ca să ajungi la lucru.
• Scapi de la birou. Majoritatea muncii o faci în sânul Mamei Naturi şi numai tu hotărăşti câte ore vrei sa stai în birou.
• Dai de mâncare oamenilor. Ăsta este motivul care poate îţi aduce cea mai mare satisfacţie că faci meseria de fermier.
• Poţi să înjuri la locul de muncă. Fiind singur în câmp, fără nici un picior de om la kilometri distanţă poţi să te descarci.
• Primeşti cadouri. De Crăciun, de Anul Nou, de Paşti, la expoziţii, la zilele unei companii de inputuri primeşti tot felul de cadouri, care merg de la pixuri, şepci, căni până chiar la excursii.
• Este o scuză foarte bună pentru a nu participa la evenimente din familie dacă nu doreşti. “Căsătoria vărului Ion? Îmi pare rău, dar trebuie să erbicidez că se anunţă ploi”.
• Un fermier mănâncă alimente de calitate mai bună. Fiind cel ce produce alimentele este primul care are acces la ele fără ca acestea să fie procesate de către industria alimentară.
Pe lângă motivele enumerate mai sus, întrebarea fundamentală rămâne: Un fermier câştigă mai puţin bani comparativ cu alte meserii? Mai ales comparativ cu oamenii care trăiesc la oraş? Sigur că un răspuns direct ar fi că fermierii câştigă mai puţini bani decât un avocat sau un medic. Dar, dacă se ia în calcul faptul că viaţa în oraş este mai scumpă atunci balanţa se echilibrează.
Conf. dr. Ludovic Cziszter
USAMVB TimişoaraSURSA:REVISTA FERMA

Proiectul ”Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol” continuă cu o TABĂRĂ TEMATICĂ!

Proiectul ”Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol” continuă cu o TABĂRĂ TEMATICĂ!

În perioada 24-30 iunie Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza" din Geoagiu, judeţul Hunedoara va fi gazda taberei de vară a liceelor agricole.
Tematica Taberei este "DULCEAŢA, FILE DE POVESTE" obiectivele urmărite fiind:
• Oportunităţi de dezvoltare a satului românesc prin dezvoltarea de microferme si obţinerea de produse de nişă.
• Dezvoltarea abilităţii de comunicare.
• Curs de jurnalism agricol care propune o trecere în revistă prin ”ABC”-ul presei agricole combinând elemente teoretice cu elemente practice (vizite în ferme, interviuri etc.) 
• Unul din obiectivul acestui scurt curs este ca fiecare participant să poată redacta o ştire agricolă, să identifice elementele de noutate dintr-o afacere agricolă şi să o pună în valoare.
Vor fi în tabără în jur de 50 de elevi şi profesori de la 11 licee agricole din ţară, cuprinse în proiectul Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol.
Activităţile desfăşurate pe perioada taberei vor fi diversificate şi, credem noi, folositoare pentru un viitor absolvent de liceu agricol.
Din programul taberei:
- deplasare în localitatea Boş pentru a culege petale de trandafiri pentru dulceaţă;
- activitate de grup la cantină: fabricarea dulceţii de trandafir, umplerea săculeţilor cu petale, etichetare;
- introducere în jurnalismul agricol: noţiuni teoretice (Nicoleta Dragomir, Mihai Feier);
- deplasare la "Ferma Crăciunescu" Romoşel vizită în ferma de vaci, pe păşune, demonstraţie de preparare a produselor lactate;
- deplasare la Ferma familiei Voina din Pricaz, vizită în ferma zootehnică (ovine, taurine) şi  sectorul vegetal;
- deplasare la Orăştie şi vizitarea fermei de măgăriţe "Asinia Farm", activităţi în fermă;
- deplasare la Ciumbrud şi participarea la "Ziua Rozelor", eveniment organizat împreună cu Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba şi FructiFlora (Pepinierele Csiki): paradă, concert, dansuri populare, jocuri etc.

Organizatori si parteneri:
SPONSORI PRINCIPALI: Maisadour Semences Romania, Grupul de firme Panifcom, KWS România, Corteva Agriscience, Agroland, AgroWest BMB, Asociatia De Ovine DaciaSPONSORI: Sopema, Agriculture Asociatia Producatorilor de Porumb din Romania, KRONE - The Power of Green, Revista Ferma, FructiFlora, DLG Intermarketing
organizatori si sponsori tabara geoagiu_b

13 septembrie 2019

ZIUA LICEELOR AGRICOLE. Eveniment în premieră la AgriPlanta-RomAgroTec

ZIUA LICEELOR AGRICOLE. Eveniment în premieră la AgriPlanta-RomAgroTec

PREMIERĂ PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL! Peste 200 de elevi şi profesori de la 15 licee agricole din toată ţara, alături de fermieri, autorităţi, reprezentanţi ai unor companii din domeniul agricol şi ai mass-media au participat, în 18 mai 2019, la evenimentul „Ziua liceelor agricole”, organizat de Fundaţia Revistei Ferma şi DLG InterMarketing în cadrul expoziţiei AgriPlanta - RomAgroTec, la Fundulea, judeţul Călăraşi.
Evenimentul face parte din proiectul „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, iniţiat şi derulat de Revista Ferma, prin Fundaţia Revistei Ferma, şi coordonat de către Nicoleta Dragomir, redactor-şef Revista Ferma şi Leonard Stafie, specialist în avicultură şi membru în Consiliul Consultativ al Revistei Ferma.
ziua liceelor_foto grup_b
Demersul a reuşit, până acum, să mobilizeze autorităţi şi fermieri deopotrivă iar evenimentul de la Fundulea a dat prilej tinerilor elevi, dar şi profesorilor lor să se cunoască şi să înveţe câte ceva unii de la alţii. Pe lângă probleme comune, legate de finanţare şi bază materială insuficientă, fiecare liceu agricol are şi probleme specifice care au nevoie de rezolvare.
ziua liceelor_1_b
În cortul Forum de la AgriPlanta - RomAgroTec, care s-a dovedit a fi neîncăpător, elevii fiecărui liceu au amenajat câte un stand la care au prezentat oferta educaţională şi produse obţinute în fermele şcolii: flori, răsaduri de legume, dulceaţă, siropuri, produse de patiserie şi chiar chipsuri din carne.
În cadrul evenimentului „Ziua liceelor agricole” s-a desfăşurat şi Conferinţa cu titlul „Tinerii cu studii medii sunt cei care pot face agricultura să se mişte”, organizată de Radio France International (RFI) România şi DLG InterMarketing, în parteneriat cu Revista Ferma. Discuţiile au fost moderate de Cătălin Lenţa, realizatorul emisiunii Rural de la RFI, alături de Nicoleta Dragomir şi de Gabriel Gherghescu, realizator al emisiunii Viaţa Satului de la TVR 1 iar întreaga conferinţă a fost transmisă în direct pe rfi şi pe facebook.
ziua liceelor_6_b

Parteneri ai evenimentului „Ziua liceelor agricole”: Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR), Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România (APIMAR), Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual (ANFPISD) din România, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti - Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, RFI România, Revista Ferma.
ziua liceelor_2_b

Liceele agricole se unesc într-o asociaţie
• Coordonatorii proiectului „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol” au anunţat că încep demersurile pentru înfiinţarea Asociaţiei Liceelor Agricole din România. „Ne dorim ca Asociaţia să fie parteneră, pe picior de egalitate, cu Ministerul Agriculturii şi cu cel al Educaţiei în chestiunile care ţin de învăţământul preuniversitar agricol, atunci când se iau decizii şi se fac legi”, a spus Leonard Stafie.
• Din toamna anului 2019, va exista un portal unic de internet al liceelor agricole din ţara noastră. Pe pagina de internet www.licee-agricole.ro vor putea fi găsite informaţii despre fiecare liceu agricol.
• Ediţia din acest an a Balului Clubului Rotary din judeţul Alba a sprijinit proiectul „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”. Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi donate pentru dotarea unui laborator la Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba.
• Asociaţia Pro Didactica din Republica Moldova va promova proiectul „Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol” printr-un acord de parteneriat încheiat cu Fundaţia Revistei Ferma.
• O nouă ediţie a evenimentului „Ziua liceelor agricole” se va desfăşura la finalul lunii septembrie 2019, la Alba-Iulia.
ziua liceelor_3_b

NU există liceu agricol fără practică!
•    Prin parteneriatul încheiat în cadrul proiectului „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR) va pune la dispoziţie o listă a membrilor Asociaţiei din zonele unde sunt liceele incluse în proiect, pentru ca elevii din aceste şcoli să poată face practica în fermele membrilor APPR. Alina Creţu, director executiv APPR: „În ultimii ani, fermierii au investit foarte mult în tehnologii, în tehnică, în genetică, produse foarte scumpe şi performnante, dar nu au investit în oameni. Acum cred că este moemntul ca fermierii să se implice şi mai mult. Avem nevoie şi de un cadru legal mai bun, deorece convenţiile de stagiu de practică în ferme nu sunt deocamdată foarte clare, dar fermierii sunt foarte deschişi la colaborare, pentru că au nevoie de personal calificat în ferme.” Fermieri membri ai APPR susţin deja elevi care studiază în sistemul dual la Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu” Miroslava, jud. Iaşi.
ziua liceelor_4_b
•    Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu va avea un Centru Permanent de Practică, pus în funcţiune în parteneriat cu Fundaţia Revistei Ferma, unde vor efectua practica de specialitate elevii Liceului Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu” din Miroslava şi cei ai Liceului Tehnologic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei, jud. Iaşi.
ziua liceelor_5_b

MADR înfiinţează o Direcţie pentru învăţământul agricol
Maricel Floricel Dima, subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Voi, cei tineri, trebuie să învăţaţi, iar noi, cei din administraţie, trebuie să venim cu programe care să vă faciliteze activitatea. În acest moment, avem motoarele turate la maxim la Ministerul Agriculturii: înfiinţăm un serviciu special pentru învăţământul liceal şi formare profesională agricolă, avem deja stabilit graficul de acţiune, avem de implementat 12 acţiuni până la începerea noului an şcolar, astfel încât legea să poată fi pusă în aplicare şi să asigurăm banii necesari pentru a sprijini învăţământul liceal agricol. Puteţi să vă bazaţi pe noi, şi noi ne bazăm pe dumneavoastră. Este un efort uman considerabil ceea ce aţi făcut. Când a apărut legea (Legea 57/2019 pentru completarea Legii educaţiei 1/2011 - n.red.), aveam deja nişte concluzii de la dumneavostră vizavi de ceea ce se întâmplă în domeniu, ne-aţi ajutat mult pentru că ne-aţi pus în contact cu problemele reale.”
ziua liceelor_7_b
O întâlnire între coordonatorii proiectului „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, reprezentanţi a 14 licee agricole şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii a avut loc, la iniţiativa MADR, pe 15 aprilie 2019, iar Maricel Dima a promis, pe 18 mai, la Fundulea, că o nouă întâlnire pe tema învăţământului preuniversitar agricole va fi organizată la MADR în luna iunie.
„Autorităţile române îşi iau un angajament să sprijine învăţământul liceal agricol”, a rezumat Cătălin Lenţa, care a moderat discuţiile.
ziua liceelor_8_b

Agricultura are nevoie de şcoală, iar şcoala are nevoie de bani!
Gagriel Gherghescu, TVR: „Este pentru prima dată în 30 de ani când liceele agricole se întâlnesc în această formulă. Agricultura din România are nevoie de şcoală. La nivelul Uniunii Europene, din 100 de fermieri, 30 au şcoală. În România, din 100 de fermieri, doi merg la şcoală. Agricultura are nevoie de şcoală. Şcoala are nevoie de bani. Să vină bani către şcoală, de la stat, de la fermieri! Şi elevii, dar şi profesorii trebuie să înveţe, ca să poată să îi înveţe pe alţii. (...) Acum, fermierul trebuie să ştie şi economie, ca să-şi facă un plan de afaceri, marketing, ca să îşi vândă produsele, contabilitate, ca să nu primească amenzi.”
ziua liceelor_9_b

S-a înfiinţat Autoritatea pentru învăţământ dual
Peste 10.000 de tineri studiază în prezent în sistemul dual, iar rata de angajare după finalizarea studiilor este de 90%, a spus Stelian Fedorca, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual (ANFPISD) din România. Acesta ne-a spus că există o singură şcoală duală cu personalitate juridică în România, la Braşov, care are peste 300 de elevi. În restul ţării există 103 clase în sistem dual, toate în licee tehnologice şi toate de învăţământ profesional, dar se urmăreşte introducerea acestui sistem şi pentru învăţământul liceal. Specializările sunt legate de cererile agenţilor economici: mecanic agricol, mecanic auto, operator CNC, sudor.
Autoritatea funcţionează în subordinea prim-ministrului României şi şi-a început activitatea în luna februarie 2019. Are, în prezent, 26 de anagajaţi, dar, când îşi vor extinde activitatea, vor avea şi birouri regionale.
ziua liceelor_10_b
„Colectăm date, ne facem propria bază de date care va fi publică şi va fi actualizată trimestrial, am început un mecanism de sprijin al agenţilor economici care sunt dispuşi să investească timp de trei ani de zile în studiile unui elev”, ne-a spus Gabriel Narcis Vrânceanu, director în cadrul ANFPISD.
„Încercăm să identificăm zonele unde sunt tinerii care au terminat gimnaziul şi apoi au renunţat la şcoală şi să trimitem fie tinerii, fie agenţii economici spre aceste locuri de muncă sigure, pentru că aceşti elevi care se înscriu în învăţământul dual este aproape sigur vor avea loc de muncă”, a adăugat Stelian Fedorca.
ziua liceelor_11_b


Nico DragomirUN AN DE LA DEBUTUL PROIECTULUI
Nicoleta Dragomir, coordonator proiect „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”: „Într-un an de zile, am reuşit să ajungem la al 13-lea eveniment organizat în cadrul proiectului şi, de la 20 de persoane într-o sală de clasă, numărăm peste 300 de participanţi la aproape fiecare eveniment. Datorită vouă, celor din liceele agricole, şi a faptului că ne-am unit, am reuşit, alături de partenerii din MADR, să ajungem şi la modificări legislative în favoarea învăţământului preuniversitar agricol. Se dorea de mult să se ajungă la această colaborare şi la dubla subordonare a liceelor agricole, faţă de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Agriculturii, pe partea de finanţare, dar şi de curiculă, pentru înfiinţarea de noi specializări în funcţie de cerinţele din fiecare zonă în care se află liceele agricole”.

Leo StafieFINANŢARE DIFERENŢIATĂ PENTRU LICEELE AGRICOLE
Leonard Constantin Stafie, coordonator proiect „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”: „Liceele agricole au devenit licee vocaţionale. (...) Un liceu agricol nu poate fi finanţat cum este finanţat un liceu teoretic, pentru că înseamnă mult mai mult decât patru betoane şi 50 de metri pătraţi de curte. Înseamnă terenuri de practică, spaţii verzi, fermă didactică pe vegetal şi zootehnie, unde trebuie bani. Nu este în regulă să primească aceeaşi finanţare ca un liceu din oraş”.

50000 CARTIBIBLIOTECA LICEULUI AGRICOL DIN GEOAGIU ARE 50.000 de cărţi!
Doar 484 de cărţi lipseau din Biblioteca Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu, judeţul Hunedoara, pentru a ajunge la impresionanta colecţie de 50.000 de volume! 
În doar câteva zile, la apelul Campaniei „Donez o carte pentru un liceu agricol”, parte a proiectului Fundaţiei Revistei Ferma, au fost donate cărţile necesare pentru a completa colecţia bibliotecii, plus alte câteva zeci de volume. La donaţia de carte au contribuit peste 30 de persoane, iar o parte din cărţi au fost aduse chiar la evenimentul „Ziua liceelor agricole” de la AgriPlanta - RomAgroTec.

MARE FERMIER: NU AVEM SCHIMBUL DE MÂINE!
„Circulă un zvon că nu ar fi copii pentru liceele agricole. Este fals! Sunt copii care doresc să vină la liceele agricole, nu suntem organizaţi să le oferim această perspectivă. Nu este suficient să meargă toată lumea la facultate, avem nevoie şi de oameni care să tragă la şaibă, cum se spune popular. (...) Liceele agricole nu trebuie reînfiinţate, ci reaşezate în matca lor. (...) Fermierii mari ne-am gândit doar să luăm terenuri şi să ne dotăm cu utilaje, niciunul nu cred că ne-am pus problema pe cine vom pune să lucreze pe acestea peste câţiva ani. Personalul pe care îl avem acum are o medie de vârstă foarte mare, lucrăm cu forţa de muncă de la fostele CAP-uri, oameni care acum au deja aproape 50 de ani. Nu avem schimbul de mâine!”, a spus Alexandru Baciu, fermier din judeţul Călăraşi şi vicepreşedinte LAPAR, la deschiderea târgului AgriPlanta - RomAgroTec 2019.
1 - Liceul Poarta Alba_b
Liceul Agricol Poarta Alba, jud. Constanţa
2 - Colegiul Harnaj_b
Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj”, Bucureşti
3 - Liceul Horia_b
Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", loc. Horia, jud. Neamţ
4 - Liceul calarasi_b
Liceul Tehnologic „Sandu Aldea” Călăraşi
5 - Liceul Cudalbi_b
Liceul Tehnologic nr. 1 Cudalbi, jud. Galaţi
6 - Liceul Geoagiu_b
Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza" Geoagiu, jud. Hunedoara
7 - Liceul Salonta_b
Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta, jud. Bihor
8 - Liceul Branesti_b
Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brăneşti, Ilfov
9 - Liceul Fundulea_b
Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, jud. Călăraşi
10 - Liceul Miroslava_b
Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” Miroslava, jud. Iaşi
13 - Dragomiresti Vale_b
Liceul Tehnologic "Vintilă Brătianu", Dragomireşti-Vale, jud. Ilfov
11 - Colegiul Prejmer_b
Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară “Ţara Bârsei” Prejmer, jud. Braşov
12 - Liceul Blaj_b
Liceul Tehnologic "Ştefan Manciulea" Blaj, jud. Alba
14 - Republica Moldova_b
Delegaţia Republicii Moldova la "Ziua Liceelor Agricole"
1_b
2_b
3_b