Licee agricole

10 iulie 2019

UITE LICEUL, NU E LICEUL!

UITE LICEUL, NU E LICEUL!

SUSȚINEM ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL! Prin modificarea Legii Educației, prin care Ministerul Agriculturii poate finanța liceele agricole, a fost făcut un pas spre normalitate, dar cum este vorba românească ”cu o floare nu se face primăvară” același lucru se întâmplă în învățământul preuniversitar agricol.
Așadar, dacă nu se încearcă crearea unor licee de elită, nu vom realiza nimic. Din cele aproximativ 250 de licee, câte existau în 1990, acum Ministerul Agriculturii a identificat aproximativ 58 de licee cu, atenție, ”preponderent” profil agricol. O sintagmă foarte periculoasă deoarece vă dăm un exemplu. Un liceu cu tradiție de la 1924, Liceul Agricol Poarta Albă, a fost exclus din acea listă pentru simplu motiv că nu este ”preponderent” cu profil agricol.
Dar atenție! Când cei de la vârful Ministerului Educației au hotărât că finanțarea liceelor este per cap de elev și au stabilit că Ministerul Agriculturii nu trebuie să aibă nici un rol în educația agricolă, nu au avut în vedere particularitățile liceelor agricole.
Astfel, marea majoritate a liceelor agricole au spații generoase în cadrul școlii (curtea școlii cu peste 5 ha, de exemplu liceele de la Ciumbrud, Poarta Albă, Miroslava, Geoagiu, Călărași și exemplele pot continua) plus ferma didactică care este în câmp. Aici a intervenit paradoxul: liceele agricole au fost puse pe picior de egalitate cu liceele din oraș unde spațiile sunt limitate la 1000, 2000 de metri pătrați și aceia asfaltați. foto1-vechi_b
Păi, cum poți întreține peste 5 ha de teren cu același personal ca la oraș???? Și atunci, liceele au fost nevoite să găsească soluții: una dintre soluții a fost integrarea unor clase din învățământul gimnazial în cadrul liceului și, uite așa, licee care au dat oameni de valoare agriculturii românești nu mai sunt ”preponderent” cu profil agricol.
Acesta ar fi un motiv, dar mai sunt piedici puse de către Ministerul Educației. Impresia personală fiind că politica educațională agricolă promovată de onor Ministerul Educației este făcută pe genunchi, ca să nu avansăm alte ipoteze. Spre exemplificare în județul Iași sunt trei licee agricole cu profil agricol (adresa ISJ IAȘI), m-am gândit că cei de la minister ar fi concentrat tot învățământul agricol în aceste trei licee, realizând școli cu o mare valoare educațională. Dar să vezi surpriză! Apar în opt comune din Iași clase de profesională în domeniul agricol, iar de la licee se taie clasele de liceu și de profesională că ”nu este cerere”.raspuns-ferma_braspuns-ferma-doi_b
CUM???????? Nu o să dăm numele comunelor unde au fost create aceste clase de profesională, dar stau și mă întreb oare aceste școli generale care au fost transformate sau la care au fost adăugate clase de agricultură au infrastructura necesară??? Reușesc să asigure baza materială, personalul didactic? Oare ce profesioniști scot aceste școli??? Acest lucru este generalizat și la Iași, și la Constanța, și la Suceava și exemplele pot continua.
O altă chestiune care ne întărește convingerea că cei de la Educație sunt pe lângă subiect este desființarea claselor de liceu și transformarea acestora în școli profesionale. Cred că cei de la minister nu au mai ieșit din birourile răcoroase să meargă în câmp să vadă la ce grad de automatizare și informatizare a ajuns agricultura. Cu un personal slab pregătit, la momentul de față, nu mai poți face revoluției tehnologice din câmp și grajd.
Un alt subiect important, care vedem că este trecut sub tăcere, sunt manualele de specialitate. Nu este posibil să predai în 2019 după manuale tipărite la începutul anilor 1990 și la unele discipline înainte de 1990. Tehnica a evoluat, dar am rămas la aceleași principii cultivate în ultimii 20 de ani: cei de la liceele agricole sunt la coada vacii și acolo ajung cei mai slabi.
Dragi decidenți politici, din ultimii 30 de ani nu poți susține o agricultură performantă cu personal slab profesional! Acest lucru a fost știut de la apariția primelor licee agricole în România din anii 1830, în timpul comuniștilor, dar după anii 1990 observăm că ați utitat!
Revenind la finanțarea ”per cap de elev”, au obligat liceele agricole să fugă după elevi, să aibă cât mai mulți elevi pentru a reuși cu chiu și vai să își asigure finanțarea pentru întreținerea spațiilor. Nu mai spunem și ”descentralizarea„ ,trecerea la autoritățile locale, această vestită lege a educației a lăsat pradă liceele intereselor funciare ale diverșilor edili vremelnici aflați în funcție și dăm exemple, Iași, Neamț, Hunedoara, Călărași, Alba și așa mai departe.
Și ca să nu fim considerați cârcotași venim și cu câteva propuneri concrete pentru realizarea unor licee agricole de elită:
1. desființarea tuturor școlilor profesionale agricole sau a unor clase de agricultură de la unele licee create pe la ”vâjâie ghioaga” și relocarea acestora în cadrul liceelor agricole (prin această soluție veți completa o parte din lipsa de finanțare);
2. modificarea sistemului de finanțare pentru liceele agricole de la per capita, în funcție de necesități, indiferent de numărul de elevi (spre exemplificare liceul de la Miroslava, Iași, în anul școlar 1948-1949, în toată școala erau 79 de elevi și aveau aceleași clădiri, aceeași suprafață de teren și nu era subfinanțată ca acum, când există peste 400 de elevi, Liceul de la Horia Neamț, înființat de Ion Ionescu de la Brad, avea în perioada interbelică câte 20 de elevi anual dintre care dacă absolveau 10 elevi, oare nu vă întrebați de ce?)
3. Patrimoniul liceelor agricole să fie cu statut special prin care se interzice cu desăvârșire înstrăinarea sau schimbarea destinației acestuia;
4. Realizarea de urgență a manualelor școlare de specialitate adaptate la timpurile noastre.
5. Schimbarea opticii în sensul ”decât mulți și proști mai bine puțin și buni”, exemplu dacă am început cu 28 de elevi și am ajuns în clasa a X a cu 17 elevi foarte bine – să rămână doar aceștia care vor să facă agricultură. Să se pună în discuție desființarea unei clase agricole doar dacă coboară sub minimum de 15 elevi. Cum este posibil că la orice curs de formare a adulților se spune că o grupă de lucru optimă este de maxim 15 adulți, iar la nivel de liceu vă cramponați pe un minim de 28?
6. În organigrama liceelor agricole, indiferent de numărul de elevi, să existe un director adjunct acesta fiind de specialitate și tot ce este legat de patrimoniu, fermă, câmp didactic să intre în atribuțiile acestuia (sunt licee agricole care datorită numărului mic de elevi nu au director adjunct, iar directorul actual nu are cum să facă față problematicii organizatorice unui liceu agricol oricât de bine pregătit și bine intenționat ar fi).
7. Modificarea clasificărilor – exemplu - Tehnician în industria alimentară, tehnician în economie agricolă nu fac parte din  marea clasă a agriculturii.
8. Pentru meseria de zootehnist introducerea obligatorie a nivelului de liceu. Mergeți într-o fermă de păsări, și nu numai, și vedeți că totul este automatizat și informatizat. Cum credeți că va face față un muncitor în zootehnie cu un nivel profesional?!

ISTORIA NE OBLIGĂ să luăm atitudine!

ISTORIA NE OBLIGĂ să luăm atitudine!

Al patrulea şi cel mai recent eveniment al proiectului SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL a avut loc în ziua de 7 decembrie 2018, la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba. Ni s-au alăturat peste o sută de persoane care s-au implicat în organizarea, mediatizarea şi transmiterea mesajului nostru.
Toţi cei implicaţi în proiect spunem într-un glas: ISTORIA NE OBLIGĂ! Ne obligă să luăm atitudine cei peste 84 de ani de la înfiinţarea liceului din Ciumbrud sau cei peste 187 de ani de activitate neîntreruptă ai Liceului tehnologic agricol "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava, judeţul Iaşi.
ISTORIA NE OBLIGĂ să nu uităm că educaţia agricolă nu se poate face fără pământ, fără laboratoare, fără ferme pentru practică zootehnică şi vegetală.
ISTORIA NE OBLIGĂ să nu uităm de unde am plecat cu toţii, să nu uităm că suntem fii şi fiice ale unui popor care, de multe ori, nu îşi merită soarta ce i-a fost zămislită de către cei care uită că sunt români. ISTORIA NE OBLIGĂ să NU repetăm greşelile trecutului, să nu persistăm în perpetuarea lor şi să facem orice efort e nevoie pentru a le îndrepta.
ISTORIA ne mai dă o şansă, haideţi să nu o mai irosim!

Peste 250 de licee agricole în anii '90. În jur de 35, în 2018!
Proiectul iniţiat de Revista Ferma, prin Fundaţia Revistei Ferma, nu înseamnă doar turul liceelor agricole şi promovarea activităţii acestor instituţii de învăţământ preuniversitar. Am bifat cel de-al patrulea eveniment cu public şi anul viitor vor fi mult mai multe. Plus alte câteva evenimente de promovare. Însă o preocupare importantă în perioada următoare este depistarea problemelor grave cu care se confruntă liceele agricole: lipsa dotărilor, a fermelor de practică pentru elevi, lipsa acută a finanţării şi, din păcate, în multe situaţii se pregăteşte DEPOSEDAREA liceelor de bunuri, clădiri, terenuri, care fac obiectul unor interese, litigii, revendicări şi alte asemenea speţe.

LICEELE AGRICOLE NU POT EXISTA fără terenuri, clădiri şi dotări!
ESTE INADMISIBIL ca procesul de educaţie să fie perturbat şi chiar întrerupt, supus unor asemenea decizii care, în multe cazuri, au dus la desfiinţarea multor unităţi de învăţământ preuniversitar agricol!!!
Şi atunci, ne mirăm de ce vorbim de PARADOXURI chiar şi în educaţia agricolă? Lumea agricolă - companii, fermieri, cercetare - are nevoie de specialişti instruiţi în liceele de profil. Firmele sunt dispuse să-i finanţeze şi să-i pregătească pe viitorii angajaţi încă de pe băncile şcolii. Desigur, a scăzut numărul elevilor. Cu siguranţă trebuie să lucrăm şi la mentalitatea părinţilor, să îi convingem că AGRICULTURA este întotdeauna o meserie DE VIITOR, bine cotată şi bine plătită când vine vorba de tineri educaţi şi bine instruiţi. Vom face şi asta, ne vom implica în organizarea unor campanii de sensibilizare şi conştientizare a comunităţilor rurale!
Însă problemele cu adevărat acute apar atunci când INTERESELE PRECEDĂ EDUCAŢIA! Când autorităţile care ar trebui să ia atitudine asistă impasibile la declinul unor licee agricole cu zeci de ani vechime, cu rezultate şi investiţii care sfidează incredibil realitatea tristă, subfinanţarea sau nepăsarea. Dar se pare că nici realizările şi nici notorietatea liceelor, pe merit câştigate şi pe deplin meritate nu sunt suficiente, atunci când în procesul educativ intervin entităţi terţe, interesate exclusiv de clădiri, terenuri, bani!
Avem suficiente motive pentru a merge mai departe în turul liceelor şi, între timp, vom prezenta autorităţilor capabile să ia decizii provocările şi neajunsurile cu care se confruntă învăţământul preuniversitar agricol.
ISTORIA NE OBLIGĂ să NE UNIM şi să SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL!
cover-licee-agricole_b

4 iulie 2019

CAMPANIA REVISTEI FERMA, UN PUTERNIC IMPACT! REVITALIZAREA LICEELOR AGRICOLE!

CAMPANIA REVISTEI FERMA, UN PUTERNIC IMPACT! REVITALIZAREA LICEELOR AGRICOLE!

UN AN RODNIC DE CAMPANIE! Munca jurnaliștilor nu se mărginește doar la difuzarea informațiilor utile cititorului, inedite sau de impact. Prin tot ce fac, jurnaliștii schimbă. Urnesc lucrurile acolo unde sunt înțepenite, modifică legi, schimbă reguli dacă acestea se dovedesc ineficiente. Asta a făcut Campania Susținem învățământul preuniversitar agricol, inițiată de Fundația Revistei Ferma. A trecut un an de la lansarea campaniei și deja s-au schimbat multe.
DE UNDE A PLECAT TOTULcampanie-stafie_b
Am plecat de la o idee, aceea de a dona liceelor agricole nişte cărţi, („Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range” şi „Ghid de creştere a puilor de carne”) în ediţie revizuită şi adăugită, reeditate cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la primul număr al revistei Ferma, semnate de mine, şi - iată! - s-a ajuns la un proiect în toată regula în care au fost angrenate cel puţin 15 licee, s-au derulat 15 evenimente la care au fost prezenţi peste 2.000 de participanţi şi au fost donate bibliotecilor din aceste unităţi de învăţământ un fond de carte şcolară cu peste 2.000 de titluri. Am reuşit la Liceul Agricol de la Geoagiu ca biblioteca să ajungă la performanţa de a inventaria un număr de 50 de mii de cărţi, ceea ce pentru un liceu agricol este mare lucru. Cred că a fost un cadou frumos din partea noastră, a Fundaţiei Revista Ferma, mai ales că, în toamnă, doamna bibliotecară se va pensiona, după 40 de ani de activitate”, a declarat Leonard Constantin Stafie (în foto), autor specialist în avicultură și unul dintre coordonatorii campaniei.
REUȘITELE CAMPANIEI
1. Modificarea Legii Educaţiei pentru ca liceele să fie finanţate de MADR
A doua chestiune pentru care luptăm este modificarea legislaţiei învăţământului agricol care a fost acceptată. Actul normativ a fost elaborat! Sunt modificări la Legea Educaţiei ce privesc finanţarea bazelor didactice ale liceelor cu profil agricol şi intervenţii, inclusiv, în curriculă şi partea manualelot tehnologice pentru că unele sunt din anii ’70 şi bineînţeles că nu mai sunt adaptate la realitatea agricolă. În acest sens, pe 15 aprilie 2019 la MADR a avut loc prima întâlnire între conducerea ministerului şi a reprezentanţilor liceelor agricole, asociaţiile de fermieri pe acest subiect şi urmează în perioada următoare să mai fie una. Este un punct important că s-a revenit la matcă.
campanie-coperta_b
Modificarea Legii Educaţiei readuce pe făgaşul normal o stare de fapt. De la făurirea statului modern Român din timpul lui Cuza şi odată cu apariţia primelor şcoli agricole până aproape în zilele noastre, liceele de profil au funcţionat de peste 180 de ani sub oblăduirea Ministerului Agriculturii. Acum 7-8 ani noi am inventat roata şi am scos liceele agricole din subordinea MADR iar rezultatele se văd: din 250 de unităţi liceale, dacă au mai rămas un sfert. Important este că Ministerul Agriculturii vrea şi se implică în viitorul acestora”, a precizat Leonard Stafie.
2. Ziua Liceelor Agricolecampanie-nico_b
Practic, am reunit 15 licee participante, au fost 200 de elevi însoţiţi de profesori în cortul Forum de la Agriplanta, au fost invitaţi fermieri, Asociaţia Producătorilor de Porumb din România, care a devenit partenerul nostru. Şi roadele se văd: în judeţul Iaşi, în colaborare cu Liceul de la Miroslava, elevii fac practică în fermele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice care este membră a APPR. În acest sens, vrem să îi mulţumim dlui Emil Bălteanu, liderul ACCPT Iaşi, cel care ne sprijină şi ne susţine foarte mult pentru că a avut nişte idei inovatoare pe care le-am prezentat la întâlnirea de la MADR şi care privesc exact problemele fermierilor şi dorinţa lor ca elevii să facă practică în fermele lor. Să vedem cum stau lucrurile cu Ministerul Muncii, ar trebui să se ajungă la o modificare legislativă potrivit căreia să existe un contract cadru pe cel puţin cinci ani de zile ca după finalizarea studiilor, absolvenţii de liceu să lucreze în fermele în care au făcut practică”, a declarat Nicoleta Dragomir, coordonatoarea de proiecte a Fundaţiei Revista Ferma.
3. Tabără tematică la Geoagiu
Ideea cu tabăra ne-a venit ideea în momentul în care am participat la începutul lunii martie la Cluj la întâlnirea Asociaţiei Amicii Rozelor din România (la care ne-am afiliat) şi un un producător din zona Hunedoarei s-a plâns că are trandafiri de dulceaţă şi nu are ce face cu ei. Aşa că la sfârşitul lunii iunie 2019 la Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu, (Hunedoara), timp de o săptămână, am organizat prima tabără tematică pentru liceele agricole la care au participat 11 licee din ţară cu câte patru elevi şi un profesor. Elevii au fost angrenaţi în activităţi specifice în trei tipuri de ferme: de trandafiri, de vaci cu lapte şi de măgăriţe. Dar mai multe amănunte vor fi publicate în numerele viitoare ale revistei Ferma. 
Ne dorim ca pe viitor să extindem aceste tabere tematice şi în alte zone din ţară şi, de ce nu, poate reuşim să facem şi un proiect în sensul acesta”, a explicat redactorul-şef al revistei Ferma.
campanie-tabara_b
Pentru a atrage elevii din ciclul gimnazial spre liceele agricole, am organizat trei evenimente, desprinse din proiectul mare. Astfel, pe 21 februarie 2019 la Voiteg, în Timiş, la centrul de mecanizare care se ocupă de practica elevilor de la Liceul Agricol din Timişoara, am adus elevi de gimnaziu şi părinţi ca să vadă ce înseamnă un liceu agricol. În 19 aprilie la Miroslava, judeţul Iaşi la fel, au fost 140 de elevi de la 7 şcoli generale însoţiţi de părinţi care au vizitat pe grupuri laboratoarele, ferma zootehnică şi muzeul. În timpul discuţiilor am convins cadrele didactice şi părinţii să îndrume elevii să se înscrie la liceul agricol.
campanie-geoagiu_b
campanie-coperta-bun_b

De asemenea, la Geoagiu au venit şi elevi de la şcoli generale la o zi a porţilor deschise pentru a vedea ce înseamnă să fii elev la liceul agricol. Şi noi asta le spunem în permanenţă elevilor: că trebuie să fie mândri că sunt elevi ai unui liceu agricol pentru că ei vor fi cei ne vor pune mâine pâinea pe masă!” A adăugat Nicoleta Dragomir.
campanie-iulie_b
CE URMEAZĂ
Pe 20 septembrie, la expoziţia Apullum Agraria de la Alba Iulia, cu concursul Consiliului Judeţean şi al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine, condusă de dr. Horia Moruţan, revista Ferma şi Fundaţia Revistei Ferma vor organiza cea de a II-a ediţie a „Zilei Liceelor Agricole”.
campanie-tabara-2_b
În toamnă se va înfiinţa Asociaţia liceelor agricole, o structură care să reprezinte, realmente, interesele învăţământului preuniversitar agricol şi va avea loc deschiderea unui site specializat destinat liceelor agricole pentru care s-a cumpărat domeniul: licee-agricole.ro!
Există un grup pe reţeaua de socializare WhatsApp, iar revista FERMA şi platforma AGROINFO vor susţine şi promova învăţământul preuniversitar agricol prin campanii de presă, articole, reportaje şi alte genuri publicistice.