VREM SĂ NE ŢINEM TINERII ÎN ŢARĂ, DAR CE LE OFERIM?

Nicoleta Dragomir

Elevii de la liceele agricole sunt cei de la care aşteptăm generaţia viitoare din agricultură şi cercetare. De la care vom avea pretenţii să ne pună pâinea pe masă. Ei, copiii de la agricol vor o şcoală ca afară, dar la ei în ţară! Cum îi ajutaţi?

Fie că vorbim de apa din sol, de temperaturi cu plus sau cu minus, de ger şi fără ger, de precipitaţii sau de lipsa lor, extremele îşi dovedesc din plin ineficienţa în practica agricolă. De fapt, la ce-or fi bune extremele? Să luăm exemplul unităţilor de învăţământ preuniversitar agricol, actuale licee şi colegii tehnologice, în majoritatea lor. Foste licee agricole, grupuri şcolare etc., denumiri schimbate şi răschimbate după bunul plac al celor care s-au perindat pe la Ministerul educaţiei. Dar, vorba poporului adaptată, conducătorii se schimbă, năravul ba!

Apropos de extreme... am plâns după şcolile profesionale care te scoteau meseriaş cu patalamaua la mână. Erau bune, adaptate vremurilor şi nevoilor de acum 20-30 de ani. Apoi, gata cu profesionala că deh, s-au schimbat timpurile şi nu mai era nevoie de producţie. Consumul e în floare, avocaţi, jurişti, jurnalişti, filozofi de toate naţiile pe bandă rulantă. Şi, ne trezim în ultimii ani că nu mai avem pe cine angaja în agricultură, cercetare, industrie (câtă a mai rămas). Ne trezim că teoria a bătut practica până când aproape nu a mai rămas nimic din ea, că manualele de agricultură n-au mai reuşit să ţină pasul cu tehnologia, că munca e pentru proşti, deh, că e o ruşine cică să stai la coada vacii sau pe câmp, de unde toţi cei cu teoria au pretenţia la o pâine! Şi ştiţi când ne-am trezit? Taman în epoca 4.0 a industrializării, adică era roboţilor, a dronelor, a sistemelor interconectate. Adică agricultura viitorului!

Mai avem vreo 60 de licee agricole, adică şcoli care mai au ceva clase de liceu şi şcoală profesională cu profil agricol. A apărut învăţământul dual, Doamne-ajută, care a adus, în sfârşit, colaborarea cu mediul privat şi asociaţiile profesionale din agricultură. Dar, ce să vezi. Multe din profilurile nu îşi regăsesc corespondentul în nomenclatorul de meserii sau nu sunt adaptate la cerinţele de pe piaţa muncii din zonele în care se găsesc liceele. Sau, mai rău, au căzut guvernanţii într-o altă extremă... Colac peste pupăză au trecut la desfiinţarea claselor de liceu! Oameni buni, specialişti şi angajaţi din Educaţie şi Agricultură, coborâţi puţin în realitatea din teren. Mediul rural, în care se află majoritatea liceelor agricole, nu va răspunde bine în momentul în care dispare singura clasă de liceu cu profil agricol de pe o rază de 50-100 de kilometri! Daţi şcolii profesionale meritul şi rolul care i se cuvine, dar lăsaţi clasele de liceu în pace, mai ales că în sfârşit există solicitări pentru acestea.

Universităţile agronomice vor absolvenţi de licee agricole, care să vină în învăţământul superior cu o bază de cunoştinţe asimilate deja. Cercetarea are nevoie de specialişti ca de aer. Fermierii au nevoie de agricultori şcoliţi şi învăţaţi cu practica. Nu mai spun de firmele din domeniu care acuză lipsa de personal specializat. Şi voi? Voi ce faceţi? N-aţi găsit altceva mai bun de făcut decât să desfiinţaţi clasele de liceu?! Laitmotivul este, bineînţeles, promovabilitatea foarte slabă la bacalaureat. Un examen final neadaptat liceului cu profil agricol, aşa cum ar fi normal. Ministerul Agriculturii şi-a asumat, timid ce-i drept, implicarea în bunul mers al învăţământului preuniversitar agricol. Cel puţin pe hârtie. Declaraţiile sunt puţine şi ambigue iar faptele spre deloc.
Elevii de la liceele agricole sunt cei de la care aşteptăm generaţia viitoare din agricultură şi cercetare. De la care vom avea pretenţii să ne pună pâinea pe masă. Ei, copiii de la agricol vor o şcoală ca afară, dar la ei în ţară! Cum îi ajutaţi?

ZIUA LICEELOR AGRICOLE LA AGRIPLANTA - ROMAGROTEC 2019
Eveniment organizat în cadrul proiectului SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL

SURSA REVISTA FERMA

Şcoala formează adevăraţi profesionişti în zootehnie!

Leonard Constantin Stafie

Citind articolul colegului Vasile Popescu ”Şcoala formează adevăraţi profesionişti ai câmpului” publicat în decembrie, în revista Ferma am simţit nevoia să aduc câteva completări necesare şi pentru sectorul zotehnic, pentru a arăta cât este de necesară existenţa şi promovarea şcolii agricole româneşti.

Trebuie să acceptăm cu toţii un mare adevăr: la momentul actual agricultura nu se poate face decât cu personal înalt calificat.
Mihaela Ivancia de la Facultatea de Zootehnie a USAMV Iaşi a precizat la un eveniment organizat de Fundaţia Revistei FERMA că "nu există o corelare între nomenclatorul meseriilor şi meseriile existente pe piaţa muncii. Precizez că pentru meseria de zootehnist nu mai este necesar un nivel minim liceal iar de aici apar două probleme, în două ramuri din zootehnie: în sectorul avicol şi suin gradul de automatizare şi informatizare este maxim, de aici şi necesitatea de a avea personal înalt calificat cu cel puţin studii liceale iar al doilea lucru grav e că s-a distrus pepiniera de viitori studenţi la Facultatea de zootehnie. Aşadar, ajungi să lucrezi cu studenţi care nu au nici măcar cunoştinţe minime de zootehnie iar tu ca profesor, în loc să treci la un nivel superior de predare trebuie să începi cu baza, adică exact cu ceea ce se învăţa înainte la liceu. Şi atunci, te mai întrebi care e nivelul de pregătire al celor care termină zootehnia?!".

 

Un bun profesionist în zootehnie este necesar să aibă cunoştinţe aprofundate de anatomie, biologie celulară, fiziologie pe toate speciile exploatate pentru producţie. Acest lucru este necesar pentru a înţelege cum funcţionează organismul animal şi pentru a aplica o tehnologie corectă pentru a obţine producţie şi a asigura o stare de sănătate bună animalelor.
Cunoştinţe de nutriţie - trebuie să ştii fiecare specie ce mănâncă şi cât mănâncă, ce calităţi nutriţionale trebuie să aibă furajul, pentru producţie, întreţinere, în funcţie de etapa de creştere, producţia urmărită şi aşa mai departe. Astfel, fiecare categorie are nevoie de un anumit neceasar de proteină, aminoacizi esenţiali - lizină, metionină, cistină, energie metabolizabilă, săruri minerale, fosfor, potasiu, calciu, oligoelemente, vitamine şi aşa mai departe. Păi dacă nu ai habar ce rol au acestea în organism, cum influenţează starea de sănătate şi producţiile, cât este necesarul pentru întreţinere şi producţie, atunci cum faci producţie?! Pe principiul ”Apă, Paie şi Bătaie???”. Un absolvent de zootehnie trebuie să ştie ce furaje foloseşte şi cât pot participa acestea în reţeta furajeră, pentru că unele furaje pot avea factori limitativi sau sunt dăunătoare pentru unele specii.
Cunoştinţe de mecanică, automatizare şi informatizare - fiecare specie are particularităţile ei de exploatare, cu un grad mai mic sau mai mare de mecanizare şi automatizare. Procesele tehnologice, mai ales la păsări şi porci sunt complet mecanizate şi automatizate. Un bun specialist cu studii medii sau superioare trebuie să ştie cum funcţionează aceste utilaje şi echipamente. }inând cont de faptul că se lucrează cu organismul viu sunt necesare cunoştinţe temeinice cu privire la necesităţile fiziologice ale animalelor: ce temperatură este necesară în adăpost corelată direct cu umiditatea în funcţie de specie şi de vârstă, curenţi de aer, noxe existente în hală, lumină ca durată şi intensitate. Tipul de furaj administrat, cât se administrează şi când se admnistrează, forma de administrare, conţinutul furajului în funcţie de specie, vârstă şi scopul producţiei.

 

Cunoştinţe legate de construcţiile zootehnice - fiecare specie are un specific pentru cazare care trebuie să îi asigure un confort fiziologic pentru a avea o stare de sănătate bună şi pentru a şi produce.
Cunoştinţe de genetică şi ameliorare pentru a înţelege poteţialul genetic al raselor şi hibrizilor, cum se pot transmite în descendenţă caracterele de care avem nevoie.
Cunoştinţe de mediu pentru prevenirea poluării mediului, prevenirea poluării apelor cu nitraţi şi nitriţi şi pentru gestionarea corectă a dejecţiilor.
Management, Marketing, Contabilitate - un absolvent trebuie să aibă cunoştinţe şi din aceste domenii pentru a putea face previziuni de rentabilizare a fermei, de a putea asigura fluxul tehnologic şi pentru a avea control asupra cheltuielor.
Facem precizarea că aceste cunoştinţe trebuie să le ai pentru aproximativ şapte specii exploatate zootehnic în mod curent iar fiecare specie are o diversitate de rase/hibrizi cu diferite necesităţi şi specificităţi.
Şi atunci, ne întrebăm cum poţi să dobândeşti aceste cunoştinţe dacă la Liceele Agricole se intră cu nota 3? Dacă în clasele 1-8 unde se învaţă doar materiile generale, păi în patru ani de liceu unde apar şi obiectele de specialitate cum vrei să ajungi la minim 6 la bacalaureat? Dacă cei de la liceul agricol reuşesc să îi aducă la nota 5, aceşti profesori sunt adevăraţi EROI!
Acestea sunt motivele pentru care Liceele Agricole trebuie finanţate şi de către Ministerul Agriculturii, să aibă ferme didactice moderne, pentru că această meserie nu se realizează în mediul virtual!
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care trebuie modificată modalitatea de finanţare şi admitere la liceele agricole!

 

 

Probleme şi posibile soluţii
• Şi învăţământul preuniversitar, dar şi cel universitar agricol trebuie să acţioneze încă din şcoala generală pentru a extrage acei elevi care au vocaţie spre agricultură;
• Promovarea învăţământului agricol în rândul părinţilor şi conştientizarea acestora cu privire la faptul că nu este o ruşine să fii elev sau student într-o formă de învăţământ agricol iar salariile din domeniu au devenit motivante;
• Sunt o multitudine de posibilităţi de finanţare pentru elevi şi studenţi pentru a-şi acoperi cheltuielile cu cazarea şi masa, cum ar fi: burse de studiu, burse de fermă, învăţământul dual etc.;
• corectarea legii educaţiei cu privire la finanţarea formelor de învăţământ din agricultură; actuala finanţare per cap de elev nu este competitivă şi nici stimulatoare pentru agricultură, cadrele didactice fiind nevoite să înceapă în fiecare an o adevărată cursă nebună după elevi în detrimentul calităţii elevului, pentru a-şi putea păstra normele didactice iar şcoala statutul juridic;
• realizarea unei strategii la nivel naţional cu privire la necesarul de calificări pe termen mediu şi lung de care are nevoie piaţa agricolă şi distribuirea lor în funcţie de necesităţi şi de tradiţiile zonale/locale;
• corelarea programei şi a modului de învăţare cu realitatea din agricultura modernă, accentul pus pe practică şi studiu în echipe mici.
• eliminarea "canibalizării" liceelor agricole între ele prin crearea unei concurenţe nereale pe acelaşi bazin de preluare a elevilor.
Acestea sunt şi câteva dintre obiectivele campaniei ”Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol!”, iniţiată de Fundaţia Revistei Ferma.

 

Leonard STAFIE
Nicoleta Dragomir

SURSA REVISTA FERMA

ŞCOALA FORMEAZĂ ADEVĂRAŢII PROFESIONIŞTI AI CÂMPULUI

Vasile Popescu

În cadrul amplei acţiuni “Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, iniţiată de revista Ferma prin Fundaţia Revistei Ferma şi condusă cu multă competenţă şi perseverenţă de către redactorul-şef al revistei, Nicoleta Dragomir împreună cu Leonard Stafie s-a ajuns în prezent ca instituţiile în drept să asigure legislaţia necesară, iar Ministerul Agriculturii a trecut deja la stabilirea celor 58 de licee pe care să le finanţeze şi să le doteze corespunzător pentru un învăţământ de calitate şi mai ales pentru o instruire practică temeinică.

În sprijinul acestui proiect de succes, aduc în acest articol câteva argumente în favoarea ideii că activitatea din agricultura secolului XXI necesită oameni temeinic calificaţi.

Articolul “Liceele agricole - oaia neagră a Ministerului Educaţiei”,  scris de Costi Viscol, în revista Ferma, treatează amplu nevoia înaltei dotări a agriculturii cu utilaje moderne şi necesitatea existenţei oamenilor temeinic calificaţi pentru exploatarea acestor utilaje, contrazicând ideile unora că în agricultură este necesar personal cu doar 4 clase!
Profesorul  universitar Ion Bold, apreciind complexitatea acestei activităţi, menţiona că “agricultura exte un complex de ştiinţe tehnice, biologice, economice, geografice, care creează un larg orizont, o viziune de ansamblu a activităţii din agricultură”.
Din păcate, statistici recente menţionează că în exploataţiile agricole din ţara noastră sub 2% sunt specialişti cu studii superioare, restul au doar o experienţă practică.
În continuarea acestor idei, nevoia de personal bine pregătit teoretic şi cu temeinice deprinderi practice, încerc să scot în evidenţă câteva aspecte, de această dată cu referire la sectorul vegetal.
Fac menţiunea că şi eu sunt absolvent de liceu agricol (în perioada de după Reforma Învăţământului din 1948 s-au numit şcoli medii tehnice agricole - n.a.) şi 25 de ani am activat ca profesor, director adjunct şi director de liceu agricol.

 

 

Agricultura secolului XXI are nevoie de specialişti
Care ar fi ABC-ul lucrătorului din producţia vegetală?
• În primul rând să cunoască multitudinea de tipuri de sol din ţara noastră şi cu prioritate solul pe care-l lucrează. Ce textură are, care este gradul de structurare, care este conţinutul în humus, în N, P, K, Ca, S, Mg şi în microelemente, ce grad de îmburuienare are, cu ce fel de buruieni, gradul de tasare-compactare, starea de porozitate-permeabilitate, ce lucrări şi cu ce utilaje să lucreze pentru a-i menţine starea de fertilitate favorabilă creşterii şi dezvoltării plantelor.
• Apoi să cunoască zecile şi sutele de plante folosite în cultură şi zonarea acestora. Pentru fiecare plantă trebuie să cunoască bine morfologia, sistemul radicular, care este volumul de sol din care îşi extrage apa şi elementele nutritive, elemente de care se ţine seama la sistemul de lucrare a solului şi la rotaţia culturilor. De asemenea, trebuie să cunoască nivelul de creşterea a plantelor, dezvoltarea sistemului foliar, de care se ţine seama la stabilirea densităţii culturii. Să cunoască fenomenele de fotosinteză, respiraţie şi transpiraţie a plantelor, pentru a şti cum să dirijeze prin tehnologiile de cultură regimul aerohidric şi de nutriţie, în vederea obţinerii de producţii ridicate şi de calitate.
Să cunoască etapele critice şi fazele de consum maxim de apă şi de elemente nutritive, pentru a interveni când este necesar cu îngrăşăminte şi irigaţii.
• Este necesar să cunoască tipurile de îngrăşăminte, erbicide, insecto-fungicide, de regulatori de creştere şi a altor adjuvanţi. Ce îngrăşăminte sunt recomandate pentru ferma sa, în funcţie de cartarea agrochimică,  ce tip de fertilizant să folosească pentru a nu produce creşterea acidităţii sau a alcalinităţii solului, care este gradul de solubilitate a îngrăşămintelor şi când trebuie aplicate, dacă necesită încorporare, să nu se volatilizeze, să nu ajungă în pânza freatică etc.
Sunt comercializate sute şi mii de erbicide. Fiecare fermier trebuie să ştie care sunt erbicidele indicate pentru culturile sale şi pentru gama de buruieni existente, pentru starea solului ca textură şi conţinut în humus.

 

Şi la insecticide trebuie să urmărească în fiecare an şi pe parcursul perioadei de vegetaţie care sunt condiţiile de apariţie a bolilor şi dăunătorilor şi ce produse de combatere sunt cele mai indicate.
În toate cazurile de folosire a chimicalelor, trebuie să urmărească aplicarea acelora care sunt mai prietenoase cu mediul.
• Fermierul din cultura câmpului trebuie să ştie zecile şi sutele de buruieni din culturile sale, când apar şi care este faza de maximă sensibilitate, pentru a fi combătute şi cu ce produse. Care erbicide se aplică la suprafaţa solului şi care se încorporează pentru a nu se volatiliza sau care se aplică în timpul vegetaţiei.
• E obligatorie cunoaşterea multitudinii de agenţi fitopatogeni şi de dăunători care pot ataca fiecare cultură, când apar, cum se manifestă, cum se pot preveni şi ce măsuri de combatere sunt eficiente. Este de dorit să aplice cât mai multe măsuri agrotehnice şi mai puţine chimicale.
• Agricultorul trebuie să cunoască bogata activitate microbiologică din sol şi condiţiile în care se desfăşoară inclusiv procesele de simbioză, de nitrificare etc.
• Să cunoască toate criteriile de apreciere a calităţii produselor agricole şi care sunt măsurile agrotehnice pentru realizarea acestora.
• Să cunoască necesarul de apă al plantelor şi care sunt fazele critice în care trebuie intervenit cu irigaţii.
• Să stăpânească noile sisteme de determinare a necesarului de azot cu dispozitive precum este N-Pilot, care măsoară reflectanţa luminoasă a culturilor, ţinând seama de procentul de clorofilă şi de biomasă. De asemenea, trebuie să interpreteze determinările cu dronele, care zboară deasupra culturilor şi transmit către calculator situaţia din teren. Prin urmare, să fie la curent cu digitalizarea fermelor.
• Să aibă minimum de cunoştinţe economice şi de contabilitate, pentru a realiza producţii ridicate cu cheltuieli cât mai mici.
Numai această succintă enumerare considerăm că scoate în evidenţă nivelul de pregătire teoretică şi gradul de instruire practică de care are nevoie un fermier pentru a obţine rezultate eficiente în ferma sa. Şi acestea se pot obţine numai prin şcolarizare.

 

Vasile POPESCU
Foto: Nicoleta DRAGOMIR

SURSA REVISTA FERMA