Licee agricole

14 noiembrie 2019

Proiectul SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL a fost prezentat şi la Chişinău

Proiectul SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL a fost prezentat şi la Chişinău

Sâmbătă 9 noiembrie 2019, la Chişinău, a avut loc Conferinţa anuală a Societăţii de Geografie „Gheorghe Năstase” din Republica Moldova, organizată în colaborare cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, cu Societatea de Geografie din Romania şi cu Mişcarea Ecologistă din Moldova (MEM).
La eveniment au participat 95 de profesori universitari şi preuniversitari de geografie şi de alte discipline şcolare, din România şi din Republica Moldova, fiind invitaţi să participe şi reprezentanţi ai Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, instituţie care conform Legii nr. 57/2019, are în atribuţii şi activităţi legate de susţinerea şi dezvoltarea învăţământului preuniversitar agricol din România.                                 
Reprezentanţii D.A.J. Iaşi, au oferit celor prezenţi informaţii legate de istoria agriculturii, de istoria învăţământului agricol din România precum şi despre perspectivele acestui sector de învăţământ.
eveniment rep moldova 1_b
Un spaţiu amplu, din cadrul prezentării, a fost alocat învăţământului preuniversitar agricol din România, cauzelor care au condus la declinul acestui sector de învăţământ, dar şi soluţiilor identificate pentru redresarea lui. Astfel, au fost oferite informaţii legate de prevederile Legii nr. 57/2019, datorită căreia Liceele şi Colegiile Tehnice cu profil predominant agricol, vor putea beneficia de finanţare suplimentară din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru dotare, pentru achiziţii de utilaje pentru baza de practică agricolă dar şi pentru facilitarea efectuării perioadei de practică în unităţi economice.
logo si eu sustin_b
Un loc important, în cadrul alocuţiunilor reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, a fost legat de proiectul ,,SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL”, proiect iniţiat de Fundaţia Revistei ,,FERMA”, prin redactorul şef Nicoleta DRAGOMIR şi Dr.ing. Leonard Constantin STAFIE, el însuşi absolvent al Liceului Agricol ,,Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi. La această iniţiativă au aderat şi alte categorii, precum specialişti din agricultură, absolvenţi de licee agricole, instituţii sau structuri asociative care activează în acest interesant domeniu economic.
Au mai fost oferite informaţii legate de scopul şi obiectivele acestei iniţiative, de cele 18 acţiuni desfăşurate până în prezent dar şi despre proiectele viitoare. Cei prezenţi au fost interesaţi de informaţiile transmise, au apreciat implicarea activă şi eforturile iniţiatorilor, dar şi implicarea liceelor agricole din România, concluzionând că această iniţiativă reprezintă un adevărat exemplu de bună practică pentru dezvoltarea întregului sistem de învăţământ. Aceste iniţiative pot conduce la identificarea adevăratelor cauze ale decăderii sistemului de învăţămănt din cele două ţări şi la crearea premiselor îmbunătăţirii infrastructurii şcolare.
Mai multe cadre didactice din Republica Moldova şi-au manifestat dorinţa de lega colaborări cu licee agricole din România, dar şi cu membri ai proiectului ,,SUSŢINEM  ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL”, pentru a încerca aplicarea acestei iniţiative şi în Moldova de peste Prut.
Cu acestă ocazie au fost distribuite, gratuit, 100 de exemplare din revista ,,Ferma”, ce conţineau articole despre iniţiativa ,,SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL”.
Carmen-Elena RADU Şi Eduard ELEFTERIU - consilieri D.A.J. Iaşi

2 octombrie 2019

LICEUL AGRICOL - prezent şi perspective. ZIUA LICEELOR AGRICOLE la Alba-Iulia

LICEUL AGRICOL - prezent şi perspective. ZIUA LICEELOR AGRICOLE la Alba-Iulia

În perioada 19-22 septembrie s-a desfăşurat la Alba-Iulia şi la Liceul Tehnologic Agricol "Al. Borza" din Geoagiu, judeţul Hunedoara a doua ediţie a evenimentului Ziua Liceelor Agricole. La acest eveniment au participat 14 licee din toată ţara, respectiv 100 de elevi şi cadre didactice. "Ziua Liceelor Agricole" este cel de-al 15-lea eveniment cu public organizat în cadrul proiectului "Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol".
Ziua de vineri, 20 septembrie 2019 a fost dedicată liceelor agricole la expoziţia "Apulum Agraria" care s-a desfăşurat la Alba-Iulia, în perioada 20-22 septembrie. Acţiunile din "ZIUA LICEELOR AGRICOLE" au avut loc în incinta spaţiului expoziţional şi în cetatea Alba Carolina.
În afară de activitatea principală, aceea de promovare a liceelor agricole, un punct important pe ordinea de zi a fost întâlnirea reprezentanţilor liceelor agricole cu autorităţile locale judeţene şi naţionale, cu fermierii, asociaţiile profesionale şi companiile din domeniul agro-alimentar. La workshop-ul non-formal, în aer liber - pe baloţi şi înconjuraţi de multă culoare, tineri minunaţi, dascăli dedicaţi şi produse obţinute în laboratoarele liceelor participante - ne-au onorat cu prezenţa: Ion Dumitrel - preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marcela Dărămuş - inspector şcolar general ISJ Alba, Gheorghe Lazea - director Direcţia Agricolă Alba, Dan Gheorghe Neaţă - specialist genetică şi ameliorare în zootehnie, Marin Petruşe - primarul comunei Pianu, Horea Moruţan - preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Alba şi partenerul proiectului nostru.
ziua liceelor_alba iulia_1_b
ziua liceelor_alba iulia_2_b
PUNCTE SLABE
În urma discuţiilor pe Tema: Liceul Agricol Prezent şi Viitor s-au desprins mai multe idei legate de ce avem acum şi ce se poate face acum. Aşadar au fost analizate cauzele care au dus la situaţia actuală a liceelor agricole printre cele mai importante menţionăm:
• Finanţarea per elev - nereală, aceasta nu corespunde necesarului pentru şcolarizarea unui elev.
• Slaba promovare a liceelor agricole.
• Şcolarizarea în cadrul liceelor agricole a elevilor cu mediile cele mai mici
• Mentalitatea părinţilor şi a societăţii civile legată de liceul agricol (dacă nu înveţi bine mergi la coada vacii! Sau în agricultură ai nevoie doar de patru clase!)
ziua liceelor_alba iulia_14_b
ziua liceelor_alba iulia_15_b
ziua liceelor_alba iulia_13_b
PUNCTE FORTE
Cu privire la atuurile liceelor agricole invitaţii au subliniat următoarele:
• Dezvoltarea sectorului agricol
• Legătura istorică, încă existenţa ţăranului român cu pământul (ogorul)
• Cadre didactice bine pregătite
• Gândire pedagogică specifică liceelor agricole
Şi ca un slogan pentru liceele agricole sau pentru cei care doresc să urmeze o formă de învăţământ în agricultură: Toate activităţile din agricultură pentru cei care iubesc agricultura!
ziua liceelor_alba iulia_12_b
ziua liceelor_alba iulia_11_b
ziua liceelor_alba iulia_9_b
PROPUNERI. SOLUŢII. PERSPECTIVE
Bineînţeles, după ce au fost puse în balanţă punctele slabe şi punctele tari ale liceelor agricole, venim şi cu propuneri reale şi sustenabile de susţinere a învăţământului agricol. Printre cele mai importante şi mai uşor de realizat menţionăm:
• Promovarea în presa, televiziune (toate structurile de presa ale Statului Român să aibă cel puţin 15 minute pe săptămână ştiri despre liceele agricole şi un clip publicitar care legat de învăţământul agricol să fie difuzat de cel puţin 5 ori pe săptămână la ore de audienţă maximă).
• Promovarea învăţământului agricol în toate şcolile generale.
• De conştientizat părinţi şi de schimbat mentalitatea acestora Activităţi intense cu părinţii elevilor din gimnaziu, ei trebuie convinşi de oportunitatea liceelor agricole, consilierea acestora.
Formarea unor echipe pentru o promovare performantă a învăţământului agricol cu un program clar constituite din: reprezentanţi firme, inspectori din învăţământ, primari, Consiliul Judeţean, lideri locali.
• Inventarierea necesităţilor la nivel de fermieri, societăţi agricole şi adaptarea programei de învăţământ în funcţie de necesităţile locale, zonale şi naţionale
• Finanţarea dezvoltării, modernizării bazei de practică şi de ce nu de formarea profesorilor cu noile tehnologii
• Eliminarea sistemului de finanţare per cap de elev
În articolele viitoare vom reveni cu mai multe detalii despre activităţile realizate la Ziua Liceelor Agricole la Alba-Iulia, 20 septembrie 2019.
ziua liceelor_alba iulia_10_b
ziua liceelor_alba iulia_8_b

Evenimentul ZIUA LICEELOR AGRICOLE (ediţia a II-a) face parte din proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL", iniţiat de Revista FERMA prin Fundaţia Revistei FERMA şi coordonat de către Nicoleta Dragomir, redactor-şef Revista Ferma şi Leonard Stafie, specialist în avicultură şi membru în Consiliul Consultativ al Revistei Ferma.
ziua liceelor_alba iulia_5_b
ziua liceelor_alba iulia_6_b
Mulţumim pentru susţinere: KRONE, Corteva Agriscience, Agricover, Asociaţia Crescătorilor de Ovine "Dacia Hunedoara", Asociaţia Crescătorilor de Ovine din judeţul Alba, DLG InterMarketing, Asociaţia Producătorilor de Porumb din România, Revista Ferma, GAL Lunca Mureşului de Jos, FructiFlora - Pepinierele Csiki, Agroland, Canis Vet, Ferma Pomicolă Curtici, Consiliul Judeţean Alba, Liceul Tehnologic Agricol "Al. Borza" Geoagiu

Nicoleta Dragomir, Leonard Constantin STAFIE
ziua liceelor_alba iulia_4_b
ziua liceelor_alba iulia_3_b
roll up ZIUA LICEELOR Alba-Iulia_b

Educaţie agricolă, viitor pentru sate şi agricultura viitorului

Educaţie agricolă, viitor pentru sate şi agricultura viitorului

A trecut un an şi jumătate de la primul eveniment al proiectului "Susţinem învăţământul Preuniversitar Agricol". Am bifat deja 15 evenimente cu public şi urmează multe altele, pentru promovarea liceelor agricole şi a elevilor care mâine ne vor pune pâinea pe masă. Ei sunt viitori fermieri şi specialişti de care avem atât de multă nevoie! Am început cu acel puţin pe care îl putem face fiecare dintre noi, fără a asista impasibili la ceea ce se întâmplă în jurul nostru! Iar proiectul continuă...
"Viitor pentru sate" şi-a împlinit menirea de a arăta satul românesc la adevărata lui valoare, de a-i cunoaşte tradiţiile, obiceiurile, activităţile agricole şi non-agricole, potenţialul şi direcţiile de dezvoltare. Am derulat acest proiect în două zone diferite din ţară: Gorj - Vâlcea (comunele Polovragi, Baia de Fier, Vaideeni, Bustuchin şi oraşul Novaci) şi Vrancea (Răcoasa, Străoane, Năruja şi Soveja). Şi mergem mai departe...
Ne documentăm, scriem şi promovăm prin toate mijloacele noastre media atât educaţia agricolă, cât şi satul cu toate valorile lui, dar nu uităm să privim înspre viitor. Cum arată viitorul agriculturii? Cât de mare a ajuns agricultura mare? Care sunt tehnologiile hi-tech prezente deja şi în fermele româneşti? Agricultură de precizie, tehnică de ultimă generaţie, "jucării" ale unei noi generaţii, prototipuri de maşini şi utilaje care îşi aşteaptă testările în brazdă, tractoarele autonome, GPS-uri, drone, roboţi... toate acestea ne preocupă în egală măsură.
Trei subiecte, trei repere care acoperă tot ceea ce înseamnă agricultura, în toate domeniile ei, trei proiecte pe care Revista Ferma le va demara în perioada următoare, respectiv le va asigura continuitatea.

Acum căutăm următoarea locaţie pentru desfăşurarea proiectului "Viitor pentru sate"! Aşteptăm pe email (redactia@revista-ferma.ro) fotografii şi un text prin care să ne descrieţi zona în care trăiţi şi vă desfăşuraţi activitatea. Satul d-voastră poate fi parte din următorul nostru proiect de promovare!
Nicoleta DRAGOMIR

PREMIERĂ. Tabăra tematică a liceelor agricole (I) Ferma

PREMIERĂ. Tabăra tematică a liceelor agricole (I)

ASOCIAŢIA CULTIVATORILOR DE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE DIN JUDEŢUL IAŞI a luat decizia afilierii Liceului Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava în 25 iulie a.c.
Este o propunere mai veche, lansată în această primăvară, atunci când a avut loc prima întâlnire cu reprezentanţii liceelor agricole şi ai fermierilor, la sediul Ministerului Agriculturii, unde discuţiile au vizat modificările legislative care vor duce la finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar agricol de către MADR.
"Pentru liceul nostru este o nouă zi istorică. Nu e puţin lucru să te afli într-o organizaţie cu cei care duc greul agriculturii. Pentru noi şi pentru elevii noştri înseamnă un mare pas pentru o mai bună pregătire practică, şi nu numai", spune Dorel Costel Florea, profesorul de la Miroslava care, tot în premieră, s-a zbătut şi a înfiinţat anul acesta prima clasă profesională de mecanici agricoli în sistem dual, la liceul ieşean.

Implicare activă şi concretă din partea fermierilor
Emil Bălteanu, preşedintele ACCPT Iaşi - Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din judeţul Iaşi ne-a declarat că membrii organizaţiei au decis să sprijine "pro bono" liceul agricol, adică fără ca acesta din urmă să achite vreo cotizaţie sau alte servicii.
Din discuţia cu Emil Bălteanu, căruia îi mulţumim pentru implicarea necondiţionată şi pentru promovarea proiectului nostru "Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol", vor fi mai multe măsuri care concretizează obiectivele acestei afilieri, dintre care unele cu aplicabilitate imediată.
Redăm câteva dintre acestea, inclusiv în speranţa că vor constitui un model de urmat şi pentru alte organizaţii ale fermierilor dispuse să sprijine liceele agricole şi să se implice astfel în formarea profesională a viitorilor lucrători în agricultură, inclusiv pentru propriile ferme:
 Liceul de la Miroslava va putea să achiziţioneze, prin ACCPT, îngrăşăminte, seminţe, practic toate inputurile necesare culturilor agricole, la preţ de licitaţie, ca oricare membru al asociaţiei.
 Până îşi vor achiziţiona utilajele necesare, fermierii membri ACCPT vor ajuta liceul la recoltarea loturilor şcolii, măsură ce se aplică în perioada imediat următoare.
 Asociaţia va direcţiona spre liceul partener propunerile de înfiinţare a loturilor experimentale şi demonstrative venite din partea firmelor din domeniu, cu tot ce implică acestea.
 ACCPT va facilita şi va susţine conversia profesională a cadrelor didactice şi personalului tehnic din cadrul Liceului Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu", prin programe concrete.
 Asociaţia va implica liceul în activităţi curente, cum ar fi vizite la evenimente în câmp de genul "Zilele porumbului, ale grâului" etc. pentru ca elevii şi profesorii să fie conectaţi în permanenţă la noutăţile care apar în agricultură.
 Fermierii vor merge la liceu pentru a susţine cursuri practice cu elevii şi pentru a le împărtăşi din experienţa lor de zi cu zi, deprinsă direct în câmp, la lucru.
 ACCPT Iaşi va sprijin elevii în elaborarea lucrărilor de final de liceu şi obţinerea atestatelor profesionale, prin punerea la dispoziţie a materialelor, lucrărilor tehnologice şi testărilor în condiţii de fermă.
 Unul dintre principalele obiective este sprijinirea liceului în scopul obţinerii propriilor produse agroalimentare, în aşa fel încât cel puţin o masă pe zi la cantină să fie asigurată din recoltele şcolii.
"Ne dorim ca practica elevilor să fie cu adevărat generatoare de cunoştinţe în domeniu. Nu vrem zeci de elevi într-o fermă care să fie practic muncitori sezonieri şi să ajute la cules de cartofi sau alte recolte. Vom avea maxim doi elevi în fermă care să stea pe lângă tehnologi, în perioadele cu activitate maximă în exploataţii, când copiii au ce vedea şi ce învăţa. Avem suficienţi fermieri pentru ca toţi elevii să aibă acces la o practică reală şi cu folos pentru pregătirea lor", spune Emil Bălteanu, preşedintele ACCPT Iaşi. 

Precizăm că ASOCIAŢIA CULTIVATORILOR DE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE DIN JUDEŢUL IAŞI este membră a APPR - ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE PORUMB DIN ROMÂNIA, organizaţie parteneră a proiectului "Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol".
NOTA: Fotografii de la evenimentul "VREAU SĂ FIU ELEV LA LICEUL AGRICOL - ZILELE PORŢILOR DESCHISE LA MIROSLAVA", 19 aprilie 2019
Foto_DanLuca_0339_b
Foto_DanLuca_0294_b
DSC04684_b
Foto_DanLuca_0510_b

20 septembrie 2019. ZIUA LICEELOR AGRICOLE LA ALBA-IULIA

20 septembrie 2019. ZIUA LICEELOR AGRICOLE LA ALBA-IULIA

14 LICEE AGRICOLE participante. Invitaţi fermieri, autorităţi, firme din domeniul agricol, Ziua de vineri, 20 septembrie 2019 este dedicată liceelor agricole la expoziţia "Apulum Agraria" care se desfăşoară la Alba-Iulia, în perioada 20-22 septembrie.
Evenimentul ZIUA LICEELOR AGRICOLE (ediţia a II-a) face parte din proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL", iniţiat de Revista FERMA prin Fundaţia Revistei FERMA şi coordonat de către Nicoleta Dragomir, redactor-şef Revista Ferma şi Leonard Stafie, specialist în avicultură şi membru în Consiliul Consultativ al Revistei Ferma.
Acţiunile din "ZIUA LICEELOR AGRICOLE" se vor desfăşura în incinta expoziţiei "Apulum Agraria" (zona Bazinului Olimpic Alba-Iulia) şi în cetatea Alba Carolina.

Organizatori şi parteneri
Organizatori: Fundaţia Revistei FermaConsiliul Judeţean AlbaAsociaţia Crescătorilor de Ovine din judeţul Alba 
Parteneri: KRONE, Revista Ferma, CORTEVA agriscience, AGRICOVER, DLG InterMarketing, Asociaţia Crescătorilor de Ovine "Dacia Hunedoara", SuperRosaCsiky, Agroland, GAL Lunca Mureşului de Jos, APPR, Liceul Tehnologic Agricol "Al. Borza" Geoagiu, Canis Vet, Ferma Pomicolă Curtici, Clubul Fermierilor Români
ziua liceelor agricole alba-iulia_bLicee participante
Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brăneşti, Ilfov
Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” Miroslava, Iaşi
Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, judeţul Călăraşi
Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba
Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară “Ţara Bârsei” Prejmer, Braşov
Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", loc. Horia, Neamţ
Liceul Tehnologic nr. 1 Cudalbi, jud. Galaţi
Liceul Agricol Poarta Alba, jud. Constanta
Liceul Tehnologic "Stefan Manciulea" Blaj, jud. Alba
Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza" Geoagiu, jud. Hunedoara
Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj”, Bucureşti
Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta, jud. Bihor
Liceul Tehnologic „Sandu Aldea”, Călăraşi
Liceul Tehnologic "Gh. K. Constantinescu" Brăila

Programul Zilei Liceelor Agricole
09.00-09.30 Parada Liceelor Agricole la Cetatea Alba Carolina 
11.00 Participare la deschiderea oficială a expoziţiei "Apulum Agraria
12.00-14.00 Atelier de creaţie "LICEELE AGRICOLE" - reprezentarea grafică de către elevi, prin desen/pictură, pe un banner, a tuturor liceelor participante
14.00-16.00 Workshop în aer liber cu tema "LICEUL AGRICOL - prezent şi perspective", la care vor participa autorităţi, elevi, profesori, firme şi producători agricoli

De dimineaţă şi până la închiderea expoziţiei sunteţi aşteptaţi la standul proiectului "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL", de unde puteţi achiziţiona produse realizate de elevii şi profesorii de la liceele participante.
VĂ AŞTEPTĂM!

Link-uri utile:
ZIUA LICEELOR AGRICOLE_20sept2019_b
ziua liceelor_foto grup_b
ZIUA LICEELOR AGRICOLE, prima editie - AGRIPLANTA-ROMAGROTEC, Fundulea, judetul Calarasi

18 septembrie 2019

LICEUL AGRICOL - oaia neagră a Ministerului Educaţiei?!

LICEUL AGRICOL - oaia neagră a Ministerului Educaţiei?!

Răsfoind în ultima perioadă revista presei, chiar şi cea de specialitate agricolă am găsit articole de genul: ”Cele mai slabe rezultate din istoria învăţământului liceal agricol” sau ”24% dintre elevii liceelor agricole care s-au înscris la BAC au şi promovat„ ori ”Daea, <ţepuit> de Andronescu în chestiunea liceelor cu profil agricol? Bacalaureatul, un hop greu de trecut” -  titluri de cancan care atrag cititorii şi, implicit, traficul pe site-urile respective.
Nimic rău într-o piaţă liberă, dar cel care citeşte şi nu are toate informaţiile oare ce imagine îşi formează?! Acest lucru se întâmplă de peste 15 ani de zile şi atunci este şi normal ca părinţii să evite liceele agricole iar opinia publică să afirme, conform unor sondaje eronate, că ”în agricultură este nevoie de personal cu patru clase”. An de an cei din presă au reuşit să construiască, cu intenţie sau fără intenţie, o imagine de oaie neagră a sistemului de învăţământ pentru liceele agricole. 

Umblaţi la cauze, nu vă mulţumiţi doar să constataţi efectele!
Foarte puţini sau deloc, în urma analizei rezultatelor de la bacalaureat, au precizat şi cauzele care au dus la acest lucru. Şi, până la urmă, ce pretenţii să avem dacă mai marii din Educaţie în loc să elimine cauzele care au dus la acest lucru şi să revitalizeze acest sector au hotărât că mai bine fac şcoli profesionale şi cu asta au rezolvat problema sau, mai rău, au decis să desfiinţeze aceste licee.
Dintr-o analiză sumară putem menţiona câteva din cauzele care au condus la aceste rezultate dezastruoase:
1. Media de admitere în clasa a IX-a - în unele cazuri sub nota patru. Păi stau strâmb şi încerc să judec drept, cum ai putea tu ca profesor să preiei în clasa a IX-a un copil la care nivelul de cunoştinţe din 8 ani de şcoală este de nota patru şi la finalul liceului acesta să fie de 6? În condiţiile în care în anii de liceu apar disciplinele tehnice iar pentru disciplinele la care se susţin probele la bacalaureat scade numărul de ore, cum credeţi că un profesor, chiar să fie şi cel mai mare geniu în pedagogie şi ştiinţe poate acoperi în patru ani de liceu lacunele din opt ani de şcoală generală? Ba mai mult, nu pot să înţeleg cum poţi să finalizezi opt clase cu nota patru???
2. Lipsa manualelor de specialitate, cele mai noi fiind din anii 1990.
3. Subfinanţarea cruntă din ultimii 20 de ani! Subiect care a mai fost tratat în articole anterioare.
4. Devalizarea patrimoniului liceelor agricole.
5. Diverse ”pile„ angajate de Inspectoratele şcolare care, în cel mai bun caz, trec o dată pe lună pe la liceu să încaseze salariul.
6. Ideea absurdă creată şi cultivată în societate conform căreia ”numai proştii fac liceu agricol”!

Agricultura zilelor noastre nu înseamnă "SAPĂ DE LEMN"!
Ce înseamnă de fapt agricultura în zilele noastre? Poate că unii, care nu au ieşit de prin birouri să intre în ferme nu au habar şi, din acest motiv trebuie să le spunem ce înseamnă acest domeniu. 
Sectorul Vegetal - utilajele şi echipamentele utilizate la momentul actual dispun de echipamente informatice, senzori, echipamente GPS şi tendinţa este spre utilaje ghidate autonom. Ce înseamnă lucrul acesta? Operatorul (fostul tractorist) trebuie să aibă cunoştinţe temeinice şi abilităţi practice de utilizare a tehnicii informatice, să înţeleagă procesele pe care le efectuează aceste echipamente, să înţeleagă mesajele pe care le transmit senzorii şi să acţioneze ca atare. Administrarea îngrăşămintelor şi amendamentelor se realizează în marea majoritate a fermelor în urma cartării agro-chimice a solului. Ce înseamnă acest lucru? Să ştie chimie, să ştie topometrie şi să cunoască modul de utilizare a tehnicii GPS. Marea majoritate a utilajelor şi echipamentelor agricole, atunci când se strică, efectiv nu le poţi repara în câmp, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să efectuezi o diagnoză electronică. Dacă nu înţelegi echipamentele de diagnoză şi mesajele transmise cum poţi repara aceste echipamente? Trebuie subliniat că tehnica din dotare la momentul actual are preţuri foarte mari şi dau un exemplu: un tractor de putere medie costă peste 70 de mii de euro. Din acest preţ aproape 40% însemnă tehnică informatică iar dacă nu ştii să utilizezi această tehnică nu ai aruncat bani pe geam?! 
Sectorul zootehnic - peste 80 la sută din tehnologie, la unele specii chiar 100%, este mecanizată, automatizată şi informatizată fiind în aceeaşi situaţie cu sectorul vegetal. Evidenţa, monitorizarea din punct de vedere a microclimatului, producţiilor, stării de sănătate a  efectivelor de animale se realizează computerizat.
Şi atunci, cum credeţi că un elev cu nota patru va deveni un bun meseriaş?!

Trebuie să atenţionăm şi să subliniem următoarele aspecte:
• Siguranţa alimentară a unei ţări trebuie să fie un punct al securităţii naţionale prevăzut clar în legislaţia ca o problemă de siguranţă naţională.
• Gradul de tehnologizare şi informatizare, preţurile foarte mari ale echipamentelor de la momentul actual, obligă fermierii să utilizeze personal calificat şi super calificat.
• Utilizarea de personal tehnic din afara spaţiului european nu reprezintă o alternativă pe termen mediu şi lung (ex. muncitorii din Vietnam sau din alte ţări asiatice), aceştia putând fi utilizaţi cel mult la muncile necalificate.
• Crearea unei strategii pe termen scurt, mediu şi lung pentru asigurarea forţei de muncă calificate în agricultură pe principiul competitivităţii: puţini, dar foarte bine pregătiţi.
• Se discută de planul de "Digitizare a României" - unde se regăseşte aici sectorul agricol?
• Cele 58 de licee identificate de Ministerul Agriculturii cu profil preponderent agricol (din cele aproximativ 220 câte existau prin anii 1990) să fie transformate în centre de excelenţă cu nivel de învăţământ, profesional, liceal, postliceal, cu rol determinant în pregătirea şi formarea continuă a adulţilor şi în special a celor care deja lucrează în sectorul agricol.
• Programul demarat de Ministerul Agriculturii privitor la liceele agricole să fie în mod cert finanţat pe termen scurt, mediu şi lung.
• Selecţia, angajarea personalului didactic şi nedidactic din cadrul liceelor agricole să fie realizat cu maximă competenţă.
Cu privire la unele soluţii prin care putem ajunge la cele specificate anterior puteţi citi articolul Uite liceul, nu e liceul!

17 septembrie 2019

PREMIERĂ. Liceul agricol din Miroslava a devenit membru al unei asociaţii profesionale a fermierilor

PREMIERĂ. Liceul agricol din Miroslava a devenit membru al unei asociaţii profesionale a fermierilor

ASOCIAŢIA CULTIVATORILOR DE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE DIN JUDEŢUL IAŞI a luat decizia afilierii Liceului Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava în 25 iulie a.c.
Este o propunere mai veche, lansată în această primăvară, atunci când a avut loc prima întâlnire cu reprezentanţii liceelor agricole şi ai fermierilor, la sediul Ministerului Agriculturii, unde discuţiile au vizat modificările legislative care vor duce la finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar agricol de către MADR.
"Pentru liceul nostru este o nouă zi istorică. Nu e puţin lucru să te afli într-o organizaţie cu cei care duc greul agriculturii. Pentru noi şi pentru elevii noştri înseamnă un mare pas pentru o mai bună pregătire practică, şi nu numai", spune Dorel Costel Florea, profesorul de la Miroslava care, tot în premieră, s-a zbătut şi a înfiinţat anul acesta prima clasă profesională de mecanici agricoli în sistem dual, la liceul ieşean.

Implicare activă şi concretă din partea fermierilor
Emil Bălteanu, preşedintele ACCPT Iaşi - Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din judeţul Iaşi ne-a declarat că membrii organizaţiei au decis să sprijine "pro bono" liceul agricol, adică fără ca acesta din urmă să achite vreo cotizaţie sau alte servicii.
Din discuţia cu Emil Bălteanu, căruia îi mulţumim pentru implicarea necondiţionată şi pentru promovarea proiectului nostru "Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol", vor fi mai multe măsuri care concretizează obiectivele acestei afilieri, dintre care unele cu aplicabilitate imediată.
Redăm câteva dintre acestea, inclusiv în speranţa că vor constitui un model de urmat şi pentru alte organizaţii ale fermierilor dispuse să sprijine liceele agricole şi să se implice astfel în formarea profesională a viitorilor lucrători în agricultură, inclusiv pentru propriile ferme:
 Liceul de la Miroslava va putea să achiziţioneze, prin ACCPT, îngrăşăminte, seminţe, practic toate inputurile necesare culturilor agricole, la preţ de licitaţie, ca oricare membru al asociaţiei.
 Până îşi vor achiziţiona utilajele necesare, fermierii membri ACCPT vor ajuta liceul la recoltarea loturilor şcolii, măsură ce se aplică în perioada imediat următoare.
 Asociaţia va direcţiona spre liceul partener propunerile de înfiinţare a loturilor experimentale şi demonstrative venite din partea firmelor din domeniu, cu tot ce implică acestea.
 ACCPT va facilita şi va susţine conversia profesională a cadrelor didactice şi personalului tehnic din cadrul Liceului Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu", prin programe concrete.
 Asociaţia va implica liceul în activităţi curente, cum ar fi vizite la evenimente în câmp de genul "Zilele porumbului, ale grâului" etc. pentru ca elevii şi profesorii să fie conectaţi în permanenţă la noutăţile care apar în agricultură.
 Fermierii vor merge la liceu pentru a susţine cursuri practice cu elevii şi pentru a le împărtăşi din experienţa lor de zi cu zi, deprinsă direct în câmp, la lucru.
 ACCPT Iaşi va sprijin elevii în elaborarea lucrărilor de final de liceu şi obţinerea atestatelor profesionale, prin punerea la dispoziţie a materialelor, lucrărilor tehnologice şi testărilor în condiţii de fermă.
 Unul dintre principalele obiective este sprijinirea liceului în scopul obţinerii propriilor produse agroalimentare, în aşa fel încât cel puţin o masă pe zi la cantină să fie asigurată din recoltele şcolii.
"Ne dorim ca practica elevilor să fie cu adevărat generatoare de cunoştinţe în domeniu. Nu vrem zeci de elevi într-o fermă care să fie practic muncitori sezonieri şi să ajute la cules de cartofi sau alte recolte. Vom avea maxim doi elevi în fermă care să stea pe lângă tehnologi, în perioadele cu activitate maximă în exploataţii, când copiii au ce vedea şi ce învăţa. Avem suficienţi fermieri pentru ca toţi elevii să aibă acces la o practică reală şi cu folos pentru pregătirea lor", spune Emil Bălteanu, preşedintele ACCPT Iaşi. 

Precizăm că ASOCIAŢIA CULTIVATORILOR DE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE DIN JUDEŢUL IAŞI este membră a APPR - ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE PORUMB DIN ROMÂNIA, organizaţie parteneră a proiectului "Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol".
NOTA: Fotografii de la evenimentul "VREAU SĂ FIU ELEV LA LICEUL AGRICOL - ZILELE PORŢILOR DESCHISE LA MIROSLAVA", 19 aprilie 2019
Foto_DanLuca_0339_b
Foto_DanLuca_0294_b
DSC04684_b
Foto_DanLuca_0510_b

16 septembrie 2019

O poveste cu Sânziana şi dulceaţă de trandafiri…

O poveste cu Sânziana şi dulceaţă de trandafiri…

Când am hotărât, împreună cu directorul liceului agricol din Călăraşi, participarea mea alături de trei elevi ai şcolii în tabăra organizată de Fundaţia revistei Ferma, ca parte a proiectului "Susţinem învăţământul preuniversitar agricol", având ca locaţie Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza" din Geoagiu, judeţul Hunedoara, am oftat şi am gândit: “Doamne, o săptămână plecată de acasă, un drum atât de lung, cu elevi”...
Astăzi, când scriu aceste rânduri, îmi spun că nu aveam dreptul să gândesc aşa, pentru că era vorba despre "O poveste cu Sânziana şi dulceaţă de trandafiri"… 
Povestea a început în 24 iunie, o zi de mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor şi sub denumirea de Sânziene, dar şi Ziua Universală a Iei sau sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia. Astfel, am plecat la drum, cu cei trei elevi, îmbrăcată în ia mea cu trandafiri, veche de peste 60 de ani, să fim parte "dintr-o poveste nou-nouţă" scrisă de Nicoleta Dragomir. Şi ce poate fi mai minunat pentru un profesor decât privirea sinceră a elevilor care-ţi spun: "Nu am fost niciodată plecată de acasă!" sau "Ce mult mi-am dorit să merg într-o tabără!". Emoţie, zâmbete şi voie bună pe drumul spre Geoagiu. Am dansat sau mai bine zis am mimat dansul, atât cât am putut să facem acest lucru în maşina mergând, împreună cu elevii, entuziasmaţi de invitaţia mea de a ne bucura de moment împreună, atunci când la radio s-a auzit melodia "Stand By Me", melodie la fel de veche ca şi mine, din 1962. Mi-am dat seama că acest lucru mi-a încărcat bateriile şi nu am simţit oboseala unui drum de 8 ore până la destinaţie.
tabara geoagiu_prima poza de grup_b
Seara, ne-am întâlnit toţi cei 60 de participanţi, elevi şi profesori. Se dădea startul unui eveniment unic, prima tabără destinată elevilor liceelor agricole! Şapte zile de poveste de care noi, toţi participanţii, am avut parte, o poveste cu strâns fân, cules de levănţică, gălbenele şi tei, o poveste cu trandafiri transformaţi de elevi în dulceaţă pentru a împlini visul uniu tânăr care a plecat prea devreme dintre noi. Am cunoscut fermieri tineri şi poveştile lor despre tradiţia familiei de a creşte animale şi de a oferi pe piaţă produse tradiţionale. Nişte curajoşi, pasionaţi, vorbind cu patos despre ceea ce fac, modele pentru elevii noşti care au pus întrebări în calitate de reporteri. În tabără, elevii au avut cursuri de jurnalism învăţnd să fie reporteri, cameramani şi fotoreporteri. Ce încântare pentru ei care, poate, pentru prima dată s-au simţit importanţi. Am băut lapte de măgăriţă la ferma "Asinia Farm". Şi asta nu a fost tot! A fost Castelul Huniazilor şi Cetatea Deva, locuri încărcate de istorie şi Ulpia Taraiana Sarmizegetusa, cu templul zeiţei Nemesis, în care am nu am îndrăznit să calc decât după ce m-am descălţat... aşa am simţit. Era prea multă istorie!
tabara_ferma_b
Şi povestea a continuat. A urmat Ciumbrudul şi Ziua rozelor, parfum şi culoare, un tărâm al trandafirilor, florile iubirii, unde ne-au dus Nico Dragomir - "Sânziana noastră" şi Leo Stafie. Mândră am fost, purtând „cămaşa cu altiţă” la Parada Rozelor, pe traseul Aiud - Ciumbrud. Am fost noi toţi, cei 60 de participanţi, reprezentându-ne şcolile, alături de majorete, trăsuri, maşini şi biciclete împodobite cu flori, pe fondul muzicii de fanfară. 
Ce poveste minunată, nescrisă, trăită de mine şi elevii mei! Poveste în care s-au legat prietenii şi s-au împlinit dorinţe. O poveste împlinită de oameni cu suflet mare, care au organizat, găzduit sau sponsorizat evenimentul. Mă înclin în faţa lor şi le spun că, în 35 de ani petrecuţi alături de elevi, nu am trăit o poveste mai frumoasă dedicată lor, elevilor liceelor agricole.
Şi, să nu uităm, povestea cu "Sânziana şi dulceaţă de trandafiri", nu s-a încheiat cu SFÂRŞIT, ci cu VA URMA!

Prof. ing. Dumitra CONSTANTIN
Liceul Tehnologic “Sandu Aldea” Călăraşi
tabara zimbri_b
tabara sarmi_b
tabara pricaz_b
tabara magarite_b
tabara ciumbrud_b
tabara ciumbrud scena_b
tabara baraj_b
tabara_sanziene_b

15 septembrie 2019

„Ne vedem la Agricol!”

„Ne vedem la Agricol!”

Aşa îşi spun călărăşenii când îşi dau întâlnire la Liceul Agricol, situat în zona centrală a municipiului. Astăzi se numeşte Liceul Tehnologic „Sandu Aldea” şi este un reper pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru cei din judeţ. Clădirea monument a liceului adăposteşte o istorie de 71 de ani de învăţământ agricol în judeţul cu cea mai mare suprafaţă arabilă din ţară.
Pe 17 mai 2019, caravana „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, proiect iniţiat de Revista Ferma prin Fundaţia Revistei Ferma, a ajuns la Liceul Tehnologic „Sandu Aldea” din Călăraşi, unde s-au strâns elevi şi profesori de la zece licee agricole din ţară, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale: Maricel Floricel Dima, subsecretar de stat în MADR, Roxana Paţurcă, senator de Călăraşi, fost profesor la liceul agricol din oraş, Steluţa Caraion, inspector şcolar general adjunct ISJ Călăraşi, Emil Muşat, secretar al Consiliul Judeţean Călăraşi, Rela Popa, director executiv adjunct Direcţia Agricolă Călăraşi, precum şi fermieri din judeţul Călăraşi, care sprijină Liceul agricol pentru ca elevii să îşi poată desfăşura stagiile de pregătire practică: George Liţu (Cerealflor) şi Marian Şolcanu (SC Agri Agras Grădiştea). 
La eveniment a participat şi o delegaţie din Republica Moldova, din care au făcut parte membri ai Asociaţiei Pro Didactica, profesori de licee agricole şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii din ţara vecină.
calarasi foto grup_b

„Niciodată un om cu patru clase nu o să poată conduce un echipament de 200.000 de euro, la care 40% din funcţii înseamnă informatică!”
Leonard Stafie, coordonator proiect „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”: „Foarte mulţi spun că liceele agricole nu au nevoie de promovare, ceea ce este fals. Ce e şi mai trist, recent, un ONG a comandat un sondaj de opinie, iar 7 din 10 respondenţi au spus că în agricultură este nevoie de cei cu patru clase. Astăzi, cel care lucrează pe tractor nici măcar nu se mai numeşte tractorist, ci operator utilaje. Niciodată un om cu patru clase nu o să poată să conducă un echipament de 200 de mii de euro, la care 40% din funcţii înseamnă informatică! (...) Nu este ruşine să fii elev la liceul agricol şi nici să fii fermier. A fi agricultor nu mai înseamnă să dai cu sapa, în spatele fermierilor stă siguranţa alimentară a unui stat.”
Steluţa Caraion, inspector şcolar general adjunct ISJ Călăraşi, spune că „toate meseriile din sectorul agricol sunt de actualitate şi nu vor dispărea niciodată”, dar recunoaşte că „din păcate, liceele tehnologice au rămas în urmă la dotări. Vrem specialişti, forţă de muncă calificată, care să facă faţă cerinţelor tehnologiei de astăzi în toate domeniile economice, iar şcoala trebuie să fie la nivelul schimbărilor care au loc astăzi în aceste domenii”.
calarasi 2_b

Cum să înveţi agricultură la oraş, fără teren şi fără dotări!
Sunteţi de acord cu ce spun aceştia, nu-i aşa? Totul e logic, oamenii au dreptate. Însă acum ne loveşte în plex realitatea: Liceul Agricol din Călăraşi mai are în administrare doar curtea şcolii, de 3,8 ha, care include şi un parc dendrologic!
Adrian Melente, director liceu: „Liceul a avut în administrare, de-a lungul anilor, în jur de 160 de hectare de teren. La această dată, avem doar curtea liceului, de 3,8 hectare, pe care am încercat să o aranjăm în aşa fel încât să cuprindă toată paleta de specializări la care elevii participă conform ofertei de şcolarizare, în afară de practica pe care aceştia o desfăşoară la agenţi economici, să existe şi în curte o miniseră, un minisolar, o plantaţie pomicolă, pe care am înfiinţat-o în 2016, cu 50 de pomi achiziţionaţi de la Staţiunea Băneasa.
Parcul din curtea şcolii este un parc dendrologic, pe care am încercat să îl păstrăm şi înnoim, iar odată la trei ani înfiinţăm şi o clasă de silvicultură. Mă bucur de iniţiativa MADR de a aloca câte 10 hectare de teren liceelor agricole pentru înfiinţarea unei ferme didactice. Nu e suficient, dar tot e ceva.
Este foarte greu că ne lipseşte o fermă didactică şi utilaje noi. Gama noastră de utilaje este foarte învechită, am reuşit să le recondiţionăm, dar tot e greu.
Avem colaborări cu agenţi economici din judeţ, dar ne lipseşte un microbuz pentru deplasarea la fermele la care elevii fac practică, pentru că aceste ferme sunt în judeţ, iar 90 la sută din elevii noştri sunt din mediul rural.
Din cauză că ne descurcăm foarte greu cu orele de practică pentru unele specializări, unde agenţii economici sunt în judeţ, am avut trei proiecte europene Erasmus cu un partener din Portugalia, unde elevii de la clasele de tehnician veterinar au făcut practică timp de trei săptămâni. Pentru anul acesta am depus un proiect Ersamus împreună cu încă cinci licee agricole, pentru practica elevilor din clasele a IX-a şi a X-a de la specializarea Agricultură la un partener extern.”
La Liceul Agricol din Călăraşi învaţă aproape 560 de elevi, în 24 de săli de clasă. Corpul didactic şi personalul auxiliar este format din 62 de persoane. Avantajul este că orele se desfăşoară doar dimineaţa şi elevii care fac naveta pot primi banii de transport. Internatul poate caza elevi la un preţ foarte mic, însă cantina şcolii nu mai este funcţională, ne-a mai spus directorul liceului.
calarasi 3_b

MADR promite liceelor agricole teren, dotări, investiţii şi noi specializări
Concret, Legea 57/2019 prevede că liceele tehnologice cu profil preponderent agricol care nu au în proprietate sau în administrare terenuri agricole vor primi în folosinţă, cu sprijinul MADR, o suprafaţă de teren arabil de minimum 10 ha pentru constituirea loturilor didactice. De asemenea, MADR va asigura finanţarea unor investiţii şi a unor cheltuieli materiale ale liceelor agricole (construcţii agricole şi zootehnice, inclusiv modernizare, achiziţionarea de combine, tractoare şi echipamente de lucru, mijloace de transport, echipamente pentru irigaţii, pentru dotarea laboratoarelor didactice, animale vii şi echipamente specifice în zootehnie, înfiinţarea de plantaţii pomicole, viticole, sere, solarii şi răsadniţe, cantine, internate, săli de sport, inclusiv modernizare).
Maricel Floricel Dima, subsecretar de stat în MADR: „Am identificat 58 de licee preponderent agricole la nivel naţional, în care cel puţin 50 la sută din specializări sunt agricole. Acum, trebuie ca ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Agriculturii să fie aprobat. Mai departe, urmează celelalte proceduri pe care trebuie să le realizăm, conform legii, astfel încât până la începutul noului an şcolar să identificăm componentele de buget şi investiţii prioritare pentru următorii trei ani. Urmează să identificăm şi nevoia de a introduce noi specializări acolo unde este cazul, precum şi cheltuielile aferente.
De acum înainte, veţi primi sprijin şi de la Ministerul Agriculturii, în primul rând pentru investiţii, petru dotarea tehnică cu utilaje, înfiinţarea de sere, livezi, vii, inclusiv cheltuieli materiale şi de mentenanţă. De asemena, împreună cu inspectoratele şcolare judeţene, vom facilita transferul către unităţile agricole moderne din judeţe pentru practica elevilor. Vom căuta să identificăm, în funcţie de nevoie zonale şi locale, dacă este cazul introducerii unor noi specializări agricole, iar Ministerul Agriculturii va suporta costurile înfiinţării acestor noi specializări în ceea ce priveşte acreditarea şi formarea noilor cadre didactice.”
calarasi 5_b

„O profesie este cu atât mai puternică cu cât sunteţi mai uniţi!”
Emil Muşat, secretar al Consiliul Judeţean Călăraşi, el însuşi absolvent de liceu agricol, şi apoi veterinar într-o fermă de vaci de lapte, a avut, probabil, cel mai neaşteptat şi mobilizator discurs adresat elevilor din liceele agricole: „Dragi elevi, cel mai important lucru este o reţea de profesionişti. Cunoaşteţi-vă! O profesie este cu atât mai puternică şi interesele ei sunt mai bine reprezentate cu cât vă daţi mâna, vă cunoaşteţi, vă promovaţi, colaboraţi. (...) Stă în puterea voastră să schimbaţi percepţia publică despre această meserie! Aţi văzut OZN-urile de pe câmp în ultima perioadă? Nu este suficient să ai patru clase ca să te descurci cu asemenea utilaje şi nu este suficient nici să treci ca gâsca prin apă prin liceu ca să te descurci într-o fermă de vaci sau o fermă de păsări.”
Marian Şolcanu, fermier judeţul Călăraşi (SC Agro Agras Grădiştea): „Ce mi-ş dori cel mai mult e ca această caravană să meargă mai departe şi poate uşor mai „agresiv”, şi să ajungem ca la Liceul agricol din Călăraşi să se bată câte trei, patru elevi pe un loc, aşa cum era în 1986, când am dat eu admitere. (...) O rugăminte pentru părinţi: fără sprijinul părinţilor, al familiei, tinerii vor avea mai greu înclinaţia către agricultură. Mesajul care să îi îndrume spre acest sector trebuie să plece din familie, apoi dinspre liceu şi dinspre noi, fermierii.” Fermierul din Călăraşi spune că sunt lucrători în agricultură care câştigă din munca lor 1.000 de euro pe lună, în timp ce unii absolvenţi de facultăţi de drept a trebuit să plece în străinătate pentru a munci, tot în agricultură, ca să se poată întreţine.

calarasi 4_b

71 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT AGRICOL LA CĂLĂRAŞI
În 1948, la Călăraşi, o dată cu reforma învăţământului, lua fiinţă Şcoala Medie Tehnică. În anul înfiinţării, şcoala primea 10 ha de teren arabil, din care 5 ha vie, 3 ha lot experimental, 1 ha portaltoi, 1 ha plantaţie pomicolă. Pe 15 octombrie, se deschideau cursurile şcolii, în două încăperi improvizate, mobilate cu mobilier împrumutat de la celelalte şcoli din localitate. În acelaşi an, şcoala era preluată de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, iar doi ani mai târziu, elevii învăţau în săli de curs complet dotate şi mobilate, plus 32 ha de teren pentru aplicaţii practice.
În 1959, şcoala avea 136 ha, plus încă 200 ha acordate de Sfatul Popular orăşenesc şi o mică fermă zootehnică. În 1961, şcoala se numea Centrul Şcolar Agricol Călăraşi şi dispunea de 173,45 ha, iar în 1963 avea inclusiv bovine din mai multe rase, 19 porci, 500 ovine, 500 găini, 500 raţe, cai de muncă şi albine.
În 1967, denumirea se schimbă în Liceul Agroindustrial Călăraşi, iar în 1990, în Grupul Şcolar Agricol Călăraşi. În 2000, şcoala primeşte denumirea Colegiul Agricol „Sandu Aldea”, onorând astfel numele lui Constantin Sandu Aldea (1874 -1927), agronom şi scriitor, fondatorul ştiinţei ameliorării plantelor în România.
calarasi 6_b
CHENAR_liceu calarasi_b
Oferta cu coduri_b